Ion Terguţă: PDM se află deja în campanie electorală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Terguta Facebook

Fostul vicepreşedinte al PLDM, jurnalistul Ion Terguţă, consideră că Partidul Democrat, ca şi strategie, se află deja în campanie electorală. Potrivit lui, pentru PDM ar fi un scenariu ideal ca alegerile parlamentare anticipate şi cele locale să se desfăşoare în aceeaşi zi. Declaraţia a fost făcută în platoul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul de televiziune TV8, transmite IPN.

„Este repetarea scenariului din 24 februarie, când lumea n-a înţeles ce votează şi acum va apare un alt factor, mult mai puternic decât în alegerile parlamentare – alegerile primarilor. Şi aceşti 700 de primari controlaţi de PDM nu vor lucra doar pentru ei personal, dar şi pentru Partidul Democrat”, este de părere politicianul.

Ştefan Gligor, expert în politici publice, spune că PDM se gândeşte la securizarea activelor şi la controlul politic. În opinia lui, dacă scenariul unei coaliţii neformale dintre PSRM şi PDM ar fi fost viabil, deja era să se întâmple. Ştefan Gligor consideră că Partidul Socialiştilor nu are încotro şi va fi nevoit să înceapă adevărate discuţii cu blocul ACUM.

Vlad Kulminski, directorul executiv al Institutului pentru Iniţiative Strategice, spune că negocierile dintre blocul ACUM şi PSRM sunt epuizate. „Eu nu mai cred în scenariul în care ei vor ajunge la un numitor comun”, susţine Vlad Kulminski.

În opinia lui, blocul ACUM are o strategie de negociere foarte inteligentă, dar tactica este greşită. „Ceea ce ei ar fi putut să facă împreună este să schimbe sistemul electoral pentru că în cazul menţinerii sistemului actual, şansele blocului ACUM şi şansele socialiştilor, în cadrul alegerilor anticipate sunt mici”, menţionează directorul executiv al IIS.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite