Implementarea Acordului de Asociere, monitorizată de o comisie parlamentară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Implementarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană ar putea fi monitorizată de o comisie specială creată din 12 deputaţi. În acest sens, cei opt deputaţi liberal-democraţi care au votat Guvernul Filip, au propus un proiect de lege, menţionând că respectiva comisie trebuie să evalueze permanent legislaţia şi realizările autorităţilor publice în vederea implementării Acordului de Asociere.

„Comisia va efectua o examinare amănunţită pe toate domeniile prezente în cadrul Acordului de Asociere. În acest proces, comisia va colabora cu reprezentanţii Guvernului, instituţiilor şi asociaţiilor obşteşti de profil, împreună cu care vor elabora propuneri concrete pentru eficientizarea procesului legislativ de implementare a Acordului de Asociere”, declară autorii în nota informativă a proiectului.

Dacă proiectul va fi votat de Parlament, atunci Comisia specială va fi constituită din 12 deputaţi, reprezentanţi ai diferitor comisii permanente şi grupuri parlamentare. Deputaţii vor trebui să prezinte Parlamentului un raport trimestrial despre măsurile aplicate în vederea implementării Acordului. În acest raport vor fi incluse şi proiectele legislative adoptate, gradul de îndeplinire a sarcinilor, precum şi o serie de recomandări, inclusiv din partea comisiei speciale, Delegaţiei UE în Republica Moldova şi societăţii civile.

Amintim că implementarea prioritară a Agendei de Asociere reprezintă una din condiţiile înaintate de Guvernul României pentru transferul primei tranşe din creditul rambursabil de 150 de milioane de euro.

Cei opt deputaţi care au înaintat acest proiect de lege sunt Ion Balan, Ştefan Creangă, Valeriu Ghileţchi, Aliona Goţa, Vladimir Hotineanu, Nae-Simion Pleşca, George Mocanu şi Mihaela Spatari.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite