IGP, despre motivul reţinerii celor trei autocare ale unioniştilor: La 112 au fost apeluri că în ele se află obiecte interzise şi substanţe explozive
0Inspectoratul General de Poliţie a comunicat despre motivele reţinerii la intrarea în Chişinău a celor trei autocare care aparţineau unioniştilor. Potrivit IGP, la numărul 112 „au fost solicitări precum că în autobuze se află obiecte interzise, substanţe explozive şi altele obiecte interzise”.
IGP informează că, atunci când manifestanţii au decis să se deplaseze pe traseul Chişinău - Leuşeni spre autocarele reţinute, „organizatorii întrunirii nu au respectat prevederile art. 18 al Legii 26/2008 privind întrunirile, care prevede obligaţia desfăşurării întrunirii doar în forma, în locul şi în termen indicat în declaraţia prealabilă”.
„La sosire în punctul final, Bariera Sculeni, ora 15.06, participantii la întrunire au blocat intenţionat artera de transport pe str. Calea Iesilor- staţia terminus a troleibusului nr.1, fapte pasibile răspunderii contravenţionale sau penale în dependenţă de consecinţele produse”, se spune în comunicatul IGP.
„Forţele de ordine, în urma somaţiilor către participanţii la întrunire, au intervenit întru deblocarea arterei de transport, în scopul evitării încălcării drepturilor omului la libera circulaţie”, explică IGP motivele pentru care lideri unionişti au fost luaţi pe sus de mascaţi.
Poliţia anunţă că s-a autosesizat pe acest caz şi a iniţiat acţiuni procesuale în vederea documentării faptelor.
„Poliţia a condus autocarele la IP Străşeni pentru efectuarea cercetarii/examinării la faţa locului. Organizatorii au fost anunţaţi şi li s-a propus să se deplaseze la IP Străşeni pentru a fi prezenţi la faţa locului examinării, pentru a asigura transparenţă. De asemenea, a fost pus la dispozitie şi transport pentru a se deplasa la IP Străşeni”, se mai menţionează în comunicatul IGP.
Amintim că sâmbătă, 1 septembrie, l-a Chişinău s-a desfăşurat Marea Adunare Centenară, eveniment ce a adunat în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) câteva mii de unionişti de pe ambele maluri ale Prutului. Unioniştii nu şi-au putut continua manifestaţia aşa precum era planificat, pe motiv că cele trei autocare donate de Primăria Iaşi, care urmau să ajungă în centrul Capitalei, au fost reţinute de poliţişti la intrarea în Chişinău. În rezultat, liderii unionişti au decis să se îndrepte spre locul unde erau stopate autocarele pentru a afla motivul reţinerii. Potrivit lor, acestea duceau doar produse alimentare şi materiale informative şi nu exista temei legal de a le reţine.
Ajunşi la faţa locului, unioniştii au încercat să se opună evacuării autocarelor din zona respectivă, iar forţele de ordine au intervenit pentru a elibera traseul pentru cele trei autocare, luîndu-i pe sus pe unionişti, inclusiv pe deputatul român Constantin Codreanu, care acuza autorităţile că au comis un abuz grav.
Şeful adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc, a declarat, pentru 10TV, că forţele de ordine nu au comis niciun abuz şi că acestea au acţionat conform legislaţiei în vigoare.
Ulterior, poliţia a explicat motivul reţinerii celor trei autocare, motivând că au existat mai multe apeluri la 112, unde anumiţi cetăţeni informau organele de drept că autocarele menţionate ar transporta obiecte interzise.