Igor Dodon, despre liderul separatist de la Tiraspol: „Este un patriot. Înţeleg poziţia lui”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO president.gospmr.ru
FOTO president.gospmr.ru

Igor Dodon consideră că unii politicieni de la Tirapsol şi-ar fi dorit ca preşedinte al Republicii Moldova să devină Maia Sandu sau chiar Mihai Ghimpu, deoarece aşa ar fi mai uşor pentru cei din regiunea transnistreană să nu facă nimic pentru a soluţiona problema reintegrării ţării.

Potrivit şefului statului, unele cercuri politice de la Tiraspol ar prefera să menţină status-quo-ul regiunii, fiindcă le-ar fi convenabil din punct de vedere economic. DIn acest motiv, aceştia şi-ar dori la conduce, la Chişinău, forţe prounioniste şi proNATO.

„În aşa caz lor le este avantajos să nu facă nimic. Ei fug la Moscova şi spun că există oameni răi acolo (la Chişinău), că ei ar vrea să rezolve problema, dar nu au cu cine. Atunci când a fost ales Dodon şi a spus: haideţi să dialogăm”, despre ce blocadă economică vorbiţi? Ea nu există. Le-am propus să meargă la ei consilierul meu Elena Gorelova, pentru a vedea în ce constă problema şi să schimbăm legislaţia. Nu, lor le e convenabil să spună că nu au cu cine discuta la Chişinău, pentru a lua banii Rusiei, ca mai apoi să-i fure”, a menţionat preşedintele într-o ediţie specială la NTV-Moldova.

Dodon afirmă că populaţia din regiunea transnistreană locuieşte în condiţii grele „nu fiindcă Chişinăul nu ar vrea să discute cu ei, dar deoarece asta e în avantajul unor politicieni din Transnistria”.

El a mai adăugat că reintegrarea ţării este posibilă, iar pentru asta Transnsitriei trebuie să-i fie oferite împuterniciri suplimentare şi chiar să-şi păstreze Parlamentul regiunii şi alte instituţii, însă ar trebui creat un sistem judiciar comun, frontieră comună, un sistem bancar comun şi să nu existe armata, iar statul să fie în continuare neutru să să trăiască bine şi cu Estul, şi cu Vestul. 

„Eu îl stimez pe Vadim Krasnoselskii, el este un patriot. Eu înţeleg poziţia lui. Noi în mod separat am vorbit la Holercani şi despre instalarea posturilor vamale comune (referindu-se la postul vamal Cuciurgan-Pervomaisk). Eu mereu voi sprijini locuitorii malului drept şi stâng al Nistrului. Sunt convins că putem găsi ieşire din orice situaţie. Eu sper că Vadim Krasnoselskii înţelege asta, iar în timpul apropiat ei vor examina propunerea noastră cu privire la numerele de înmatriculare. Apropo, e o mare problemă, fiindcă este posibil ca ucrainenii să interzică circulaţia maşinilor cu numere de înmatriculare transnistrene pe teritoriul lor. Asta va fi o problemă foarte serioasă şi trebuie să ne grăbim să luăm o decizie”, a declarat Igor Dodon.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite