Igor Dodon, la 26 de ani de la începutul războiului pe Nistru: Continuăm să rămânem ostatici ai conflictului transnistrean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO presedinte.md
FOTO presedinte.md

Igor Dodon a adresat un mesaj vineri, 2 martie, în contextul împlinirii a 26 de ani de la începutul războiului de pe Nistru (2 martie 1992). Şeful statului a spus că această zi a fost consemnată pentru totdeauna în istoria statului nostru, pentru că Republica Moldova a fost primită „în marea familie a Organizaţiei Naţiunilor Unite”.

„Începînd cu 2 martie 1992, statul nostru a deschis o nouă pagină a relaţiilor cu alte state şi popoare nu doar din Europa, ci şi din întreaga lume. Totodată, anul 1992 a fost umbrit de evenimentele sinistre de pe Nistru, care au răpit sute de vieţi, au distrus destinul a mii de oameni”, a declarat Igor Dodon într-o postare pe Facebook.

Preşedintele a subliniat că, în prezent, „continuăm să rămânem ostatici ai conflictului transnistrean nesoluţionat, care împiedică dezvoltarea statului nostru comun – Republica Moldova”.

„Noi nu putem, şi nici nu este corect, să trăim la infinit prin trecut, să fim prizonierii învinuirilor reciproce şi ai unor temeri false”, a explicat şeful statului.

Potrivit lui, astăzi lumea se schimbă fulgerător, apar noi provocări şi ameninţări, inclusiv în domeniul asigurării securităţii. 

„Astfel, nici ţara noastră nu va putea să rămînă într-o parte de la aceste procese. Pentru ca să nu cădem iar victime ale confruntării forţelor interne şi externe, noi trebuie să apărăm cu fermitate interesele noastre naţionale, să promovăm o politică externă înţeleaptă şi echilibrată”, a notat Dodon.

Preşedintele a mai adăugat că „noi trebuie să ne aţintim privirile în viitor. Doar aşa, ţara noastră, poporul moldovenesc, vor putea să ocupe un loc decent în marea familie a Organizaţiei Naţiunilor Unite”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite