Dodon, într-o nouă vizită la Bulboaca: Ostaşii demonstrează un nivel înalt de pregătire, în pofida situaţiei deplorabile VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO presedinte.md
FOTO presedinte.md

Igor Dodon a participat în dimineaţa zilei de vineri, 22 septembrie, la exerciţiul „Scutul de foc 2017”, care se desfăşoară la Baza Militară de Instruire a Armatei Naţionale de la Bulboaca şi are ca scop fortificarea pregătirii efectivului subunităţilor de artilerie al Armatei Naţionale în executarea misiunilor de luptă.

„M-am familiarizat cu activităţile Statului Major al Batalionului de artilerie şi al punctului de comandă şi observare al Batalionului de artilerie de organizare şi desfăşurare a operaţiunilor de luptă. Am asistat la tragerile efectuate de militari, în scopul evaluării gradului de pregătire a sistemelor de artilerie, a tehnicii militare, precum şi a echipamentelor de comunicaţii ale subunităţilor de artilerie”, a subliniat Igor Dodon într-o postare pe Facebook.

Preşedintele a notat că apreciază faptul „că ostaşii moldoveni demonstrează un nivel înalt de pregătire, în pofida situaţiei deplorabile în care se află astăzi Forţele Armate şi, implicit, Ministerul Apărării, graţie guvernării eurounioniste”.

„În context, ţin să reiterez că avem nevoie de modernizarea armatei, de reforme şi de implementarea unor standarde care să corespundă cerinţelor actuale. Acest lucru îl poate face doar o conducere profesionistă”, a închiat şeful statului.

De asemenea, el a dat asigurări că Eugen Sturza, candidatul Guvernului pentru funcţia de ministru al Apărării, nu va fi acceptată.

Amintim că Igor Dodon a mai efectuat o vizită de lucru la poligonul de la Bulboaca pe 14 august. Într-un briefing de presă, susţinut după, şeful statului a declarat că nu a depistat lucrări de ordin militar dubioase, care ar sprijini zvonurile cu privire la o eventuală destabilizare a situaţiei din zona de securitate, sau privind implicarea sau intervenţia forţelor armate străine.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite