Dodon critică decizia de a organiza alegerile pe 24 februarie, dar rămâne optimist: Nu e prima dată când ei cad în groapa pe care au săpat-o pentru alţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO presedinte.md
FOTO presedinte.md

Igor Dodon afirmă că alegerile parlamentare puteau fi organizate în noiembrie sau decembrie 2018 şi că nu era cazul ca acestea să fie amânate pentru 24 februarie 2019. Şeful statului susţine că „e doar o amânare a pierderii lor zdrobitoare, fiindcă, oricât prelungesc ei sfârşitul, le ajunge funia la par”.

„Lovită de opoziţia parlamentară şi extraparlamentară, criticată dur de partenerii externi, fără susţinere în societate, guvernarea şi-a găsit ultimul refugiu în amânarea datei alegerilor parlamentare”, a declarat Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Preşedintele a menţionat că, „aşa cum democraţii au distrus ţara în anii 1990, tot aşa alianţele eurounioniste de după 2009 au nimicit speranţa oamenilor într-o viaţă mai bună în Republica Moldova”.

„Pentru asta va veni răsplata inevitabilă, la alegeri şi mai ales după alegeri. Aşa cum democraţii au pierdut la 25 februarie 2001, în faţa comuniştilor, de această dată, pe 24 februarie 2019, democraţii actuali vor pierde în faţa socialiştilor”, a spus Dodon.

În opinia sa, prin decizia de azi, de a fixa data alegerilor tocmai în februarie anul viitor, în loc de noiembrie sau decembrie anul curent, „guvernarea democrată şi-a trădat frica de rezultatul alegerilor şi disperarea politică în care se află”. 

„Însă faptul că alegerile vor avea loc în sezonul de iarnă, le va reduce şi mai mult din puţinele procente pe care le aveau. Nu e prima dată când eurounioniştii cad în groapa pe care au săpat-o pentru alţii”, a conchis Dodon.

Deputaţii din majoritatea parlamentară au înregistrat şi au votat vineri, 27 iulie, un proiect de hotătâre pentru stabilirea datei alegerilor parlamentare. Potrivit iniţiativei, scrutinul se va desfăşura pe 24 februarie 2019, deşi anterior se vehicula data de 30 noiembrie 2018.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite