Dionis Cenuşă: Forţele proruse din Moldova luptă contra valorilor europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar o parte destul de îngustă din societatea moldovenească îmbrăţişează în mod necondiţionat toate valorile europene, scrie politologul Dionis Cenuşă într-un articol analitic pentru IPN.

Autorul constată că pacea, democraţia, drepturile omului, demnitatea umană şi statul de drept reprezintă principalele valori europene.

În opinia lui Cenuşă, majoritatea cetăţenilor moldoveni secţionează valorile europene, selectând doar pe cele acceptabile. Potrivit lui, mulţi cetăţeni ar prefera să se distanţeze de drepturile omului pentru că nu au asimilat întocmai principiul egalităţii şi necesitatea integrării sociale a grupurilor discriminate, precum minorităţile sexuale sau persoanele cu dizabilităţi.

Totodată, Cenuşă opinează că biserica ortodoxă rusă şi politicienii proruşi ar constitui cei mai activi adepţi ai valorilor tradiţionale în Moldova. El consideră că există o competiţie acerbă între valorile europene şi cele tradiţionale.

Pe de o parte, actorii proruşi se manifestă împotriva drepturilor omului, atunci când acestea vizează minorităţile sexuale, iar, pe de altă parte, aceştia acţionează împotriva femeilor emancipate, explică Dionis Cenuşă, referindu-se la cazul denigrării Maiei Sandu în alegerile prezidenţiale 2016.

Politologul este de părere că dezamăgirea perpetuă în partidele politice proeuropene (2009-2017), dar şi nivelul înalt de sărăcie în care trăiesc mulţi moldoveni, fac ca integrarea europeană şi respectiv valorile europene să fie asociate cu ceva elitist sau imaginar, deocamdată inaccesibil.

Valorile europene în Moldova depind de sprijinul public faţă de vectorul european, care potrivit lui Dionis Cenuşă, poate fi reanimat dacă există o societate civilă autentică, partide proeuropene credibile, dar şi condiţionalităţi externe inteligente asupra guvernării.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite