UPDATE: Nici cea de-a doua moţiune de cenzură împotriva Guvernului nu a trecut, depusă de PRCM

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În cadrul şedinţei de astăzi a Parlamentului deputaţii vor examina un singur subiect FOTO  gov.md
În cadrul şedinţei de astăzi a Parlamentului deputaţii vor examina un singur subiect FOTO  gov.md

Cum era de aşteptat, deputaţii au respins şi a doua moţiune de cenzură împotriva Guvernului Leancă înaintată de Partidul Comuniştilor. Şi de această dată, „pentru“ au votat comuniştii, care au înaintat documentul, şi socialiştii, acumulând 36 voturi, insuficient pentru a fi admis.

UPDATE: PCRM susţine că ar putea să mai înainteze încă o moţiune de cenzură. „Nu vom renunţa, până nu vor fi epuizate toate căile legale de demitere a Guvernului. Votul de neîncredere nu-l dau aceşti 60 de indivizi (deputaţii - n.a.), ci poporul“, a menţionat comunist Iurie Muntean.

UPDATE: Deputaţii comunişti au continuat luările de cuvânt în limba rusă. De această dată, Grigore Petrenco a vorbit în limba altui stat, numindu-i separatişti pe deputaţii şi miniştrii care au înaintat şi votat pentru instalarea oficiilor teritoriale ale Biroului de Migraţie şi Azil pe Nistru.

Preşedintele Partidului Acţiunea Democrată, Mihai Godea, a menţionat că dacă ar avea un motiv să voteze pentru moţiunea de cenzură contra Guvernului, este pentru că face prea puţin pentru securizarea frontierei din Est. 

UPDATE:„ Nu-i Plahotniuc! Fură, da?!“, şi-a început discursul comunistul Alexandr Petkov, care a vorbit în limba română. „Guvernarea îşi doreşte să instaleze sârma ghimpată pe Nistru, acea sârmă care a fost depozitată cu grijă, după ce a fost demontată de pe râul Prut“, a opinat Petkov.

UPDATE: Luările de cuvânt au continuat cu acuzaţii din ambele tabere. Socialistul Igor Dodon a declarat că singura soluţie de rezolvare a conflictului transnistrean este federalizarea. „De ce ne temem de aceasta. A fost o modalitatea aprobată de OSCE, Federaţia Rusă şi Statele Unite ale Americii“, a comunicat Dodon.

Democratul Marian Lupu, care l-a urmat, a menţionat că se aşteaptă la ale moţiuni şi iniţiative din partea PCTM. „Acestea vor fi şi până la summitul de la Vilnius şi după. Dar noi ne dorim ca Acordul de asociere să fie parafat la Vilnius şi semnat de Parlament. Acesta este scopul pe care ni l-am propus“, a declarat Lupu.

UPDATE: După ce s-a încheiat runda întrebări-răspunsuri, deputaţii au trecut la luările de cuvânt. Primul a ieşit la tribună liderul comunist Vladimir Voronin. După ce i-a felicitat în limba română pe membrii PCRM cu ocazia celor 20 de ani a formaţiunii, Voronin şi-a ţinut discursul în limba rusă.

Domnule preşedinte Voronin, faptul că vreţi să mă vedeţi în fiecare săptămână aici, mă onorează. Dar există riscul ca la finele acestui mandat să fiţi mai departe de putere, or crearea unui stat de drept înseamnă moartea PCRM-ului.

Vladimir Voronin a menţionat că actuala guvernare îşi propune să instaleze fronieră pe Nistru, în mod civilizat, menţionând că singura preocupare a formaţiunii pe care o conduce, atunci când au fost la guvernare, a fost să reunifice teritorial Republica Moldova. „Coaliţia trădează poporul, iar trădarea nu are termen de prescripţie şi veţi răspunde în timpul apropiat“, i-a asigurat Voronin. 

UPDATE: „Singura şansă ca PCRM să revină la putere este să venim săptămânal în Parlament şi să pierdem timpul. Tot ceea ce face PCRM este să genereze o nouă criză politică, pentru ca să deraiem de la parcursul european, să ne întoarcem în haos, iar ei să poată reveni la putere. Nu m-ar mira dacă după căderea moţiunii de astăzi, comuniştii vor închide în sediul formaţiunii lor întreg Executivul, ca să blocheze activitatea Guvernului”, a declarat premeirul Iurie Leancă, de la tribuna Parlamentului.

„Domnule preşedinte Voronin, faptul că vreţi să mă vedeţi în fiecare săptămână aici, mă onorează. Dar există riscul ca la finele acestui mandat să fiţi mai departe de putere, or crearea unui stat de drept înseamnă moartea PCRM-ului. Ca om vă înţeleg frustrările de a sta în opoziţie, ca prim ministru, însă, nu am să vă permit să întoarceţi Republica Moldova în izolarea teritorială a ţării“, s-a adresat dur Leancă.

Leancă: cu cât mai rău pentru oameni, cu atât mai bine pentru PCRM

Premierul a amintit comuniştilor de negocierile eşuate cu Igor Smirnov, de Memorandumul Kozak. „În urma gestionării iresponsabile a acestui subiect, imaginea ţării a fost grav prejudiciată, relaţiile cu partenerii internaţionali înrăutăţindu-se pe o perioadă îndelungată. Securitatea statului a fost pusă în pericol, iar consecinţele acestui comportament nesăbuit se resimt şi în prezent“, a menţionat Leancă.

Şeful Executivului a declarat că, din 2009 până în prezent, conducerea ţării a reuşit să restabilească negocierile oficiale în fromatul 5+2, a fost formată Comisia Guvernamentală pentru reintegrarea ţării la nivel de miniştri, în bugetul Republicii Moldova a fost creat un fond special pentru sprijinirea acţiunilor de reintegrare a ţării, a fost relansată circulaţia deplină pe calea ferată.

„Opoziţia a vrut ca negocierile să fie blocate, aşa cum a fost începând cu 2006 şi până în 2010. Comuniştii şi-au dorit ca oamenii să nu poată circula liber peste Nistru, iar trenurile marfare să stea în gară. Pentru că, motoul lor este: cu cât mai rău pentru oameni, cu atât mai bine pentru PCRM!“, a spus dur premierul.

Fără amenzi de călătorie pentru locuitorii din regiunea transnistreană

Referindu-se la Hotărârea cu privire la implementarea unor acţiuni de facilitare a liberei circulaţii pe teritoriul Republicii Moldova, Iurile Leancă a menţionat că are drept scop excluderea amenzilor pentru locuitorii din stânga Nistrului care călătoresc în baza paşapoartelor străine.

„Până acum, cei care călătoreau în baza paşapoartelor străine, deseori erau sancţionaţi la ieşirea din ţară pentru nerespectarea regulilor de şedere stabilite pentru cetăţenii străini. Din momentul intrării în vigoare a modificărilor la lege, cetăţenii cu paşapoarte străine, dar cu viză de reşedinţă în raioanele de est, nu vor mai fi supuşi amenzilor. De asemenea, prin deciziile de săptămâna trecută au fost create şase oficii teritoriale ale Biroului Migraţie şi Azil ce vor facilita evidenţa străinilor care vor vizita Republica Moldova prin raioanele de est ale ţării“, a explicat Leancă.

„Resping, o dată şi pentru întotdeauna, orice speculaţie că Executivul de la Chişinău urmăreşte scenarii care ar prevedea separarea Transnistriei. Regiunea transnistreană urmează să beneficieze de un statut de largă autonomie ca parte componentă a Republicii Moldova“, a declarat primul ministru.

Şeful Cabinetului de miniştri le-a amintit comuniştilor şi faptul că Republica Moldova nu are „frontieră” pe Nistru, ci linie administrativă. „Republica Moldova are doar două frontiere: la Vest cu România şi la Est cu Ucraina. Alte frontiere nu are!“, a mai precizat Leancă.

Deputaţii PCRM nu sunt de acord cu instalarea oficiilor teritoriale ale Biroului de Migraţie şi Azil pe Nistru şi acuză Executivul de acte de trădare, care duc la dezintegrarea ţării. Cel mai probabil, moţiunea va acumula acelaşi număr de voturi – 36, reprezentând grupurile parlamentare PCRM şi Partidul Socialiştilor.

„Suntem în opoziţie, dar ne dorim stabilitate politică înaintea summitului de la Vilnius şi nu vom susţine nicio iniţiativă comunistă“, ne-a comunicat liderul liberal Mihai Ghimpu. În timp ce deputatul neafiliat Mihai Godea a menţionat că el este „în opoziţie cu iniţiativa comunistă“.

Analistul politic Vasile Croitoru susţine că Partidul Comuniştilor este conştient că nu va trece nici această moţiune de cenzură. „Nicio altă moţiune nu va trece, pentru că există o stabilitate în actul de guvernare“, afirmă Croitoru. „Pe de altă parte, prin înaintarea moţiunii şi a apelului la unitate a partidelor de stânga, comuniştii îşi propun să facă presiuni asupra coaliţiei de guvernare şi să-şi consolideze situaţia din interiorul partidului, ca urmare a plecărilor din ultima vreme“, spune expertul.

Mişin şi Stepaniuc n-au încredere în Voronin

Singurul care a răspuns pozitiv la apelul liderului comunist de a crea un front comun împotriva alianţei de guvernare a fost Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor. „Constatăm că obiectivele sunt comune, chiar dacă viziunile cu privire la realizarea acestora sunt diferite“, a menţionat Dodon.

Vadim Mişin, liderul Partidului „Renaştere-Vozrojdenie“, ne-a spus că nu vrea să facă jocul PCRM. Fostul său coleg de formaţiune, Victor Stepaniuc, preşedintele Partidului Popular Socialist, afirmă că nu are încredere în aceste chemări.

Membri şi simpatizanţii PCRM au anunţat pentru astăzi proteste împotriva guvernării.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite