„Deocamdată discutăm” şi „nu ştiu ce nu avem”

Prima parte din titlu este o afirmaţie laconică a lui Vlad Plahotniuc, aruncată ca un os „câinilor de pază ai societăţii”, după ce şi-a anunţat revenirea în politică şi a participat la prima rundă de negocieri cu cei 14 transfugi din fracţiunea comunistă.

A doua parte a frazei reprezintă esenţa răspunsului bâlbâit al preşedintelui Nicolae Timofti la întrebarea privind motivele nedecretării zilei de doliu naţional în memoria victimelor tragediei de la „Colectiv”.

Aceste două expresii descriu într-un mod exhaustiv starea de incertitudine creată de către o clasă politică imatură şi chiar abrutizată. Ba mai mult, ele denotă atrofierea noastră morală. Dacă aceştia sunt cei mai de vază reprezentanţi ai societăţii, dacă acestea sunt „elitele”, înseamnă că nu doar statul a eşuat, ci şi cetăţenii săi. O populaţie care-şi exportă angro forţa de muncă şi capitalul intelectual, votându-i în continuare pe impostori şi profitori, este sortită pieirii. Aşa cum un cobai ţinut o perioadă îndelungată în captivitate şi supus periodic experimentelor nu redevine acelaşi animal din habitatul său natural, la fel şi moldoveanul din rezervaţia pruto-nistreană riscă să nu se mai poată civiliza.

Ceea ce nu avem este, într-adevăr, greu de definit şi aproape imposibil de găsit. Din cauza asta politicienii noştri discută fără să se asculte şi îşi sapă cu sârg unii altora groapa. De aceea avem vecini pe care îi apucă hărnicia sâmbătă dimineaţa sau meşteşugari nepricepuţi, cărora n-ar trebui să le achiţi nici doi bănuţi. Ne lipseşte tactul în vorbire, luciditatea în gândire şi sentimentul de îndatorire. Credem că pomenile partenerilor de dezvoltare sunt un scop în sine, când de fapt granturile lor reprezintă doar un mijloc. Ne-am obişnuit să mimăm reformele şi să-i imităm la nesfârşit pe alţii. De parcă altcineva va trăi în locul nostru, aici, acasă.

Deocamdată degradăm, nu discutăm. Ne-am poziţionat pe baricadele propriilor noastre frustrări, lamentări şi preocupări. Nu mai contează argumentul, nu mai primează interesul naţional. Replica acidă, manipularea perfidă şi minciuna sfruntată sunt armele preferate ale killerilor mediatici. Logoreea a substituit logica, respectul a fost înlocuit de resentimente, iar scrisul cu vână s-a transformat în unul veninos. Aforismul lui Ion Raţiu: „voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine” a devenit desuet şi incomplet. Moldoveanul luptă cu toţi, şi cu americanii, şi cu ruşii, dar mai ales cu seamănul său, până când acela îi dă dreptate. Suntem un neam de prozeliţi politici, ferm convinşi în justeţea convingerilor noastre îndoielnice. După care ne răzgândim şi călcăm pe aceleaşi greble.

Domnul Sturza nu va fi învestit în funcţia de prim-ministru, nu atât pentru ceea ce este, cât pentru ceea ce nu este – un şantajabil. Nominalizarea sa reprezintă o simplă cacealma şi o încercare neinspirată a preşedintelui Timofti de a ieşi basma curată. A fost înaintat doar pentru a-i face în ciudă lui Plahotniuc şi a-i mai câştiga timp lui Filat. Miza constă în desemnarea şi votarea următorului candidat sau declanşarea alegerilor anticipate. Restul sunt poveşti de adormit copiii sau de speriat bătrânii.

***

Dacă tot se apropie Crăciunul, vă îndemn să fim mai buni şi mai înţelegători. Fie ca sărbătoarea naşterii Domnului să ne lumineze sufletele şi să ne limpezească minţile. Să aveţi grijă de inimile şi familiile voastre. Crăciun fericit!