Decizia de prelungire a arestului lui Filat a fost contestată la Curtea de Apel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocatul lui Vlad Filat, Igor Popa, a contestat decizia Judecătoriei Buiucani de prelungire a mandatului de arest cu 30 de zile a fostului premier. Contestaţia a fost depusă la Curtea de Apel.

Miercuri, 11 noiembrie, Judecătoria sectorului Buiucani din capitală a decis că Vlad Filat va mai rămâne încă 30 de zile în arest. Până a fi pronunţată decizia, Popa a cerut cercetarea fostului premier în stare de libertate. El a declarat că dacă instanţa va menţine arestul preventiv, acest lucru ar însemna un abuz. Totuşi, instanţa a decis ca Filat să rămână în arest până la 14 decembrie.

Deşi avocaţii lui Filat dorest cercetarea acestuia în libertate, procurorii spun că aceasta ar putea influenţa desfăşurarea anchetei. „Judecătorul a menţionat că cererea de prelungire în continuare a arestului preventiv este justificată prin riscul unor imixtiuni în cercetările din cadrul anchetei”, a spus procurorul Adriana Beţişor după decizia Judecătoriei Buiucani din 11 noiembrie.

Amintim că Vlad Filat a fost reţinut pe data de 15 octombrie pentru 72 de ore în izolatorul CNA, fiind cercetat pentru corupere pasivă şi trafic de influenţă. Pe data de 18 octombrie, acesta a fost arestat pentru 30 de zile, fiind transferat în Penitenciarul nr. 13 din Chişinău.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite