Dan Dungaciu: Republica Moldova nu este o miză pentru NATO
0Directorul Institutului de Ştiinţe Politice din România, Dan Dungaciu, consideră că Chişinăul nu-şi doreşte în realitate o aderare la NATO, dar nici pentru NATO Republica Moldova nu ar reprezenta o miză în acest moment.
„În acest moment extinderea NATO nu se pune. Este o miză în sensul în care Republica Moldova nu trebuie să cadă în braţele strategice şi în control strategic al Federaţiei Ruse. Asta joacă şi Republica Moldova, ştie că nu se va duce în NATO şi joacă un soi de neutralitate inclusiv faţă de Federaţia Rusă. Miza acum pentru NATO este Ucraina, şi nu Republica Moldova”, a declarat Dan Dungaciu într-o intervenţie telefonică pentru Digi24.
Analistul politic român a susţine că Guvernul de la Chişinău ar fi organizat deschiderea Centrului NATO la Chişinău fără o lansare oficială, care să permită cetăţenilor să afle că s-a deschis acest centru, fapt ce ar demonstra lipsa de intenţie reală de apropiere de NATO.
„S-a făcut doar ascuns, fără mass-media, fără televiziune, arată, de fapt, duplicitatea acestui Guvern care lucrează într-un soi de dualitate, duplicitate, într-un soi de binom cu preşedintele”, a menţionat Dungaciu.