CSM a aprobat efectuarea percheziţiilor în raport cu un judecător de la Judecătoria Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
judecator

Consiliul Superior al Magistraturii a dat curs demersului procurorului general interimar, Dumitru Robu, de a efectua percheziţii în raport cu un judecător. Chestiunea a fost examinată în şedinţa de marţi, 9 noiembrie, însă numele magistratului şi alte detalii nu au fost menţionate, transmite IPN.

Contactată de IPN, procurorul Mariana Cherpec, responsabilă de comunicarea Procuraturii Generale cu reprezentanţii mass-media, a declarat că, deocamdată, nu pot fi oferite mai multe detalii pentru a nu prejudicia efectuarea urmării penale pe caz. „Urmărirea penală pe caz urmează a fi realizată cu respectarea principiului confidenţialităţii şi cu asigurarea prezumţiei de nevinovăţie a persoanei”, a mai precizat sursa citată.

Presa scrie că judecătoarea vizată este Tatiana Avasiloaie, de la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, în cazul căreia Autoritatea Naţională de Integritate stabilise anterior o diferenţă substanţială averea şi veniturile ei.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite