Criza ucraineană: un nou context pentru reglementarea transnistreană

Transnistria FOTO:Adevărul

Expertul polonez Kamil Calus a publicat în cotidianul turc Huryet o analiză în care apreciază că situaţia Transnistriei a fost modificată profund în cursul evenimentelor recente din regiune.

În ultimele 12 luni, a avut loc o schimbare radicală în situaţia care înconjoară Transnistria. În conexiune cu recentele evenimente din Ucraina, dar de asemenea datorită succesului Republicii Moldova în procesul integrării europene – în special graţie semnării unui Tratat de Asociere cu UE – o reevaluare a poziţiilor tuturor jucătorilor cheie implicaţi în chestiunea transnistreană a avut loc, în primul rând Ucraina, Moldova, şi însăşi Transnistria.

Ambiguitatea Kievului

Până la începutul lui 2014, atitudinea Kievului în privinţa Tiraspolului putea fi descrisă ca ambivalentă. La nivel oficial, autorităţile ucrainene nu au recunoscut statalitatea transnistreană şi şi-au exprimat susţinerea pentru integritatatea teritorială a Moldovei. În acelaşi timp, Ucraina a tolerat existenţa regiunii nerecunoscute la hotarul ei.

Politica Kievului a fost determinată de doi factori principali. Primul a fost dorinţa de a păstra cele mai bune relaţii posibile cu Rusia, căreia i se cere dacă nu susţinerea existenţei Transnistriei, cel puţin să se abţină de la a acţiona în detrimentul ei. Al doilea factor au fost beneficiile economice pe care le scoate din Transnistria o parte din clasa politică şi oligarhii ucraineni. Evenimentele din Crimeea şi începutul luptelor din Donbas, totuşi, a forţat Kievul să-şi revizuiască relaţiile cu Tiraspolul. A devenit clar că Transnistria poate fi folosită de Rusia pentru a desfăşura activităţi subversive în partea sud-estică a ţării. 

Politica de destindere

Referindu-ne la politica Moldovei în privinţa Transnistriei, de la sfârşitul fazei militare a conflictului cu regiunea, în 1992, Chişinăul a încercat să caute o politică de destindere ţintită pe non-exacerbarea relaţiilor cu Tiraspolul. Asta a rezultat dintr-o dorinţă de a menţine cel puţin relaţii neutre cu Moscova, în special din cauza marii importanţe a Rusiei pentru economia moldovenească şi din cauza presiunilor electoratului moldovenesc, care s-a opus în mod tradiţional oricărei inflamări a problemei transnistrene, din cauza fricilor de o posibilă izbucnire a conflictului armat şi sancţiunile ruseşti.

Hotărârea crescută a Chişinăului faţă de Tiraspol, aproximativ de la mijlocul lui 2014 încoace, poate fi atribuită schimbărilor descrise anterior în politica Ucrainei, şi semnării şi ratificării de parlamentul moldovean al tratatului de asociere cu UE.

Blocajul dorit de Moscova

Din perspectiva Kremlinului, Transnistria a fost menită să servească drept posibil obstacol afilierii Moldovei cu Occidentul, înţeleasă ca integrare în UE şi posibila reunificare cu România. Rusia a părut întotdeauna conştientă, totuşi, că soluţia optimă ar fi să cauzeze reunificarea Moldovei cu Transnistria prin stabilirea unei forme de federaţie în care Tiraspolul ar avea dreptul să influenţeze deciziile politice ale Chişinăului.

Totuşi, semnarea unui acord de asociere cu UE de către Moldova, împreună cu declaraţiile clare şi regulate ale autorităţilor transnistrene despre dorinţa lor de a se integra în Uniunea Vamală promovată de Rusia, par să arunce înapoi posibilitatea unei rezolvări a conflictului implementată pe baza federalizării. 

În acelaşi timp, Rusia a realizat în ultimele luni că existenţa Transnistriei în actuala formă nu previne în nici un fel integrarea Moldovei cu Occidentul. Asta înseamnă că entitatea separatistă din estul Moldovei, care costă Moscova aproximativ 1 miliard de dolari pe an, este o pârghie scumpă dar foarte ineficientă împotriva Chişinăului. 

Imposibilitatea recunoaşterii

Cu toate acestea, posibilitatea că Rusia poate decide să recunoască unilateral regiunea nu ar trebui să fie exclusă. Asta ar putea permite Moscovei să includă Tiraspolul în procesul de integrare eurasiatică, care este acum în mare parte blocat din cauza statutului legal incert al regiunii, şi complică situaţia Moldovei. În pofida acestui fapt, recunoaşterea ar întoarce Chişinăul din aspiraţiile sale pro-europene şi ar fortifica indubitabil poziţia Tiraspolului.

Dacă recunoaşterea Transnistriei de către Rusia devine o realitate şi răspunsul aştetat de la Chişinău ar veni, asta ar cauza o exacerbare serioasă a relaţiilor cu regiunea separatistă, şi poate chiar începutul ostilităţilor.