Vlad Filat: „Nu am găsit un compromis vizavi de demisia lui Zubco“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Întâlnirea are loc la sediul PLDM FOTO Adevărul
Întâlnirea are loc la sediul PLDM FOTO Adevărul

Membrii AIE, convocaţi astăzi în şedinţă, au convenit ca luni, 21 ianuarie, să aibă loc o şedinţă extraordinară a Parlamentului  pentru a se discuta despre crearea unei comisii de anchetă în cazul morţii lui Sorin Paciu. Această declaraţie a fost făcută de Marian Lupu, preşedintele Parlamentului.

UPDATE: Premierul Vlad Filat a rămas totuşi nemulţumit că politicienii din AIE  nu au găsit totuşi compromis vizavi de demisia procurorului general Valeriu Zubco. „Zubco trebuie să-şi întrerupă concediul plătit şi să-şi dea demisia“, a declarat Vlad Filat asigurând că va insista ca procurorul să plece. „Aşa e corect pentru a nu pune în situaţie dificilă colegii de partid, mă refer la PD, şi guvernarea în întregime“, a menţionat Filat.

Filat a propus ca să fie modificată legea cu privire la Procuratură ca procurorul general să poată fi demis.

Mihai Ghimpu, preşedintele PL, a declarat că va cere demisia şefului Moldsilva, Ion Lupu. Liberalul mai susţine că trebuie să-şi dea demisia toate persoanele cu funcţii importante care au participat la vânătoarea din Pădurea Domnească.

Prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, a depus în această dimineaţă o iniţiativă legislativă la secretariatul Parlamentului prin care propune ca şeful Procuraturii Generale, al Curţii de Conturi, şi al Comisiei Electorale Centrale să fie numiţi de opoziţie, potrivit publika.md. Acesta a ţinut să menţioneze că nu este vorba de nicio înţelegere cu PCRM.

Vlad Plahotniuc a declarat că va vota pentru demiterea procurorului general, Valeriu Zubco, doar dacă ancheta va demonstra că este vinovat de moartea lui Sorin Paciu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite