Andrian Candu: Raportul Kroll 2 va fi gata la sfârşitul lunii octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raportul Kroll 2 va fi gata la sfârşitul lunii octombrie-începutul lunii noiembrie. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune Publika TV, transmite IPN.

„Cei de la Kroll au dat perioadă estimativă când va fi gata raportul – sfârşitul lunii octombrie-începutul lunii noiembrie. Noi nu avem alte informaţii decât asta pe care o primim de la compania Kroll şi noi toţi suntem în aşteptarea raportului”, a declarat şeful legislativului.

Andrian Candu a menţionat că în prezent raport Kroll 2 nu există. „El este încă în proces de elaborare. În timpul cel mai apropiat, într-o săptămână-două, vom avea o şedinţă cu cei de la Kroll pentru a discuta şi despre strategia de recuperare a activelor de peste hotare”, a spus preşedintele Parlamentului. Andrian Candu a afirmat că atunci când va apărea raportul, va fi luată decizia când şi cum va fi făcut public.

În altă ordine de idei, preşedintele legislativului a declarat că o nouă misiune a Fondului Monetar Internaţional urmează să vină în Republica Moldova pe 25 octombrie.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite