Andrian Candu: Maia Sandu doar joacă rolul unei sfinte. Să nu uite că vine din PLDM, cel mai corupt partid din istorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO colaj IPN
FOTO colaj IPN

Indignat de faptul că Maia Sandu a scris un denunţ la Procuratură pe numele lui Vlad Plahotniuc, în care acesta este acuzat că ar fi uzurpat puterea de stat, preşedinteşe Parlamentului, Andrian Candu, a venit cu o replică l-a adresa liderului PAS. Şeful Legislativului afirmă că Maia Sandu doar joacă rolul unei sfinte. Potrivit lui, ea uită că a fost anterior parte a echipei PLDM, „cel mai corupt partid”.

„Să nu uite Maia Sandu că vine din PLDM, cel mai corupt partid, care a adus dezastrul în Republica Moldova. Până la urmă, probabil Maia Sandu este şi un om chinuit din cauza asta, deoarece provine din acest partid. Făcând parte din dezastrul pe care l-a provocat PLDM ea a tăcut şi a tolerat, inclusiv acele scheme de corupţie şi inclusiv schemele legate de frauda bancară”, a declarat Andrian Candu joi, 16 noiembrie, în cadrul unui briefing de presă.

Speakerul consideră că „Maia Sandu este nevoită să se prefacă zi de zi, pentru că dacă ar încerca să fie cinstită, atunci ar trebui să plece din politică”. 

„Ea, cu regret, nu poate să poarte tricoul PLDM-ului pe care l-a purtat în campania electorală din anul 2014, deoarece acele tricouri au fost cumpărate pe banii furaţi de PLDM şi dacă ea şi-ar îmbrăca acel tricou, şi ar fi stat în faţa oglinzii, şi ar fi declarat cât de curată este, probabil oglinda ar crăpa”, a menţionat Candu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite