Andrei Năstase: PSRM trebuie să demonstreze acum că sunt pentru deoligarhizarea ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO presedinte.md
FOTO presedinte.md

Liderul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, co-preşedintele blocului politic ACUM, consideră că Partidul Socialiştilor trebuie să demonstreze că pledează pentru deoligarhizarea Republicii Moldova şi ar putea să facă acest lucru prin susţinerea pachetului de legi pe care l-a înaintat blocul ACUM. Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii „Glavnoe” de la postul de televiziune TVC21, transmite IPN.

„Noi le propunem să treacă peste frică, să nu se teamă nici de procuror, nici de Centrul Naţional Anticorupţie, să treacă peste toate acestea şi să susţină acest pachet de legi. Ei pot să îl îmbunătăţească, să-l completeze”, spune Andrei Năstase.

De asemenea, deputatul spune că i se pare suspect faptul că socialiştii nu oferă niciun răspuns faţă de pachetul de deoligarhizare a statului propus de blocul ACUM. Totodată, Andrei Năstase spune că dacă din partea altor deputaţi vor parveni asemenea proiecte, deputaţii blocului ACUM ar putea să le susţină. Liderul PPDA spune că pot fi discutate şi alte candidaturi la funcţiile de preşedinte al Parlamentului şi şef al Guvernului, decât cele propuse anterior de blocul ACUM.

Liderul PPDA spune că pentru blocul ACUM funcţiile nu constituie scopul principal, dar sunt mijloace pentru a-şi îndeplini promisiunile făcute electoratului. „Pentru a implementa aceste legi, noi suntem gata să ne asumăm guvernarea. Noi am vorbit şi despre un guvern minoritar”, a declarat politicianul.

Luni, 1 aprilie, deputaţii din blocul politic ACUM au anunţat că nu vor participa la consultările anunţate de către şeful statului pentru data de 2 aprilie. În schimb, invită, în aceeaşi zi „deputaţii care nu sunt controlaţi de regimul oligarhic la discuţii constructive în vederea îmbunătăţirii, adoptării şi implementării pachetului anti-oligarhic propus de către ACUM”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite