Analiză. Criza rusească 2.0: Solicitările Ucrainei către Occident vs. noile scenarii ale Moscovei

FOTO Shutterstock

Occidentul colectiv are instrumentele necesare pentru a sancţiona Rusia atât preventiv, cât şi post-factum, oferind asistenţă financiară necesară şi un set de garanţii de securitate Ucrainei. Politica de sancţiuni a Occidentului trebuie extinsă urgent peste procesul de recunoaştere a independenţei regiunilor separatiste. Soluţionarea crizei ruseşti nu trebuie să fie făcută din contul Ucrainei, ci prin cooperarea Ucrainei cu Occidentul.

Mobilizarea militară rusă la frontiera ucraineană, combinată cu exerciţiile militare ruso-bieloruse şi sutele de încălcări ale armistiţiului de încetare a focului de către administraţiile teritoriilor separatiste ucrainene (OSCE, Februarie 2022), ţin în alertă maximă Kievul. Îngrijorările Ucrainei sunt valide, chiar şi după ce liderul rus Vladimir Putin a semnat documentele pentru recunoaşterea celor două regiuni separatiste ucrainene din Luhansk şi Doneţk (RBC, Februarie 2022). Pe plan politico-diplomatic, militar şi financiar, Occidentul se poziţionează de partea Ucrainei. Totodată, sunt depuse eforturi pentru a aduce Rusia la masa de negocieri pentru a preveni declanşarea unui război ruso-ucrainean convenţional. Refuzul Moscovei de a accepta soluţiile paşnice de depăşire a crizei indică asupra unor intenţii strict duşmănoase faţă de vecinul său.

Din setul de scenarii pe care Rusia intenţiona să le pună în aplicare în Ucraina ieşeau în evidenţă câteva. În primul rând, partea rusă opta pentru revigorarea implementării Acordurilor de la Minsk, cu scopul “federalizării” Ucrainei. Putin vroia să folosească intervenţia Franţei şi Germaniei pentru a exercita presiuni asupra Kievului. Dat fiind faptul că acest scenariu s-a soldat cu eşec, Rusia a decis folosirea “precedentului kosovar” pentru a justifica recunoaşterea independenţei regiunilor separatiste. Deja exista votul favorabil în Duma de stat, iar propaganda rusească pedala intens naraţiunea total falsă despre un aşa-zis “genocid” (Kremlin, Februarie 2022), ce ar fi fost comis împotriva vorbitorilor de limbă rusă din regiunile separatiste (unde peste 700 mii de persoane deja au dobândit cetăţenia rusă). Anume în baza acestui scenariu şi reieşind din solicitările membrilor Consiliului Naţional de Securitate al Rusiei, în frunte cu Vladimir Putin (Kremlin.ru, Februarie 2022), cel din urmă a ales să recunoască independenţa regiunilor separatiste. Alte scenarii discutate pe larg, precum realizarea proiectului Novorossia, unind Donbasul, Crimeea şi regiunea transnistreană (Moldova) cu teritoriul rusesc, a fost abandonat. Un asemenea scenariu ar fi fost extrem de costisitor pentru Rusia. Chiar şi precedentul kosovar ar putut fi sacrificat de Rusia, dacă NATO închidea uşa pentru Ucraina, acceptând scenariul “finlandizării”. În orice scenariu, pe lângă blocarea extinderii NATO, Moscova are nevoie de “federalizarea” Ucrainei, cu pârghii de influenţă asupra Kievului prin intermediul regimurilor separatiste din Donbas.

Recunoaşterea independenţei regiunilor separatiste sau “scenariul Kosovo”, care devine scenariul principal cu care operează Kremlinul. Acesta i-ar permite Rusiei să complice accesul Ucrainei la NATO în cazul materializării. Or, cazul ucrainean va fi mult mai greu de promovat printre statele NATO pentru a obţine unanimitate, chiar dacă Kievul reuşeşte să îndeplinească condiţiile de aderare. Acelaşi scenariu poate fi folosit de Rusia pentru a crea un nou context pentru negocierile dintre Ucraina şi regiunile separatiste, care să înlocuiască Acordurile de la Minsk. În consecinţă, ar dispărea condiţia principală pentru menţinerea sancţiunilor UE, în prezent legate de implementarea Acordurilor de către Moscova.

Varietatea de scenarii deja în aplicare şi altele încă posibile, pe care Rusia le pune la cale, denotă cât de importantă este asigurarea unei solidarităţi constante şi tangibile în raport cu Ucraina. Din aceleaşi considerente, apelurile Kievului legate de folosirea sancţiunilor preventive, obţinerea unor garanţii de securitate şi accesarea asistenţei financiare fără condiţionalitate necesită atenţie serioasă şi înţelegere maximală din partea partenerilor occidentali.

Sancţiuni preventive, nu “post-factum”

Atitudinea oficialilor ucraineni în privinţa sancţiunilor anti-ruseşti este categorică. Ucraina consideră că acţiunile de destabilizare puse în aplicare de către partea rusă sunt suficiente pentru a justifica declanşarea sancţiunilor. Interesul strategic al Occidentului este însă de a evita agravarea securităţii regionale, considerând sancţiunile drept măsură de ultimă instanţă. Această abordare nu găseşte înţelegere la Kiev şi este exploatată abil de Moscova, care vrea să extragă beneficii geopolitice din poziţia constructivă a diplomaţiei occidentale.

Prin vocea preşedintelui Volodymyr Zelensky, Kievul îndeamnă partenerii occidentali să introducă sancţiunile fără să aştepte materializarea scenariilor negative, în convingerea că sancţiunile vor descuraja agresiunea rusă. Partea ucraineană vede puţin sens în sancţiuni post-factum, în condiţiile în care partenerii occidentali au dovezi despre un război iminent. Tot Zelensky lasă de înţeles că dacă sancţiunile nu sunt aplicate preventiv, atunci acestea ar trebui să fie măcar publicate pentru a spori presiunea asupra Rusiei. Deocamdată, lista sancţiunilor concrete este coordonată între SUA şi UE, împreună cu unele state din G7. Se refuză publicarea sancţiunilor pentru a asigura un avantaj strategic împotriva Moscovei. Până acum, Marea Britanie a făcut publică legislaţia revizuită privind sancţiunile, care extinde categoriile de actori ruşi, adăugând inclusiv elitele oligarhice (Reuters, Ianuarie 2022), şi specifică domeniile strategice (sistemul bancar, exporturile de tehnologii, industria extractivă de petrol şi gaze, etc.). Pe lângă costurile economice ale sancţiunilor, Occidentul avertizează Rusia cu o lovitură gravă pentru prestigiul acesteia pe scena internaţională, care o poate converti într-un “pariah global”. Reputaţia Rusiei face parte din sensibilităţile majore ale lui Putin.  

Deocamdată, solicitarea Ucrainei pe marginea sancţiunilor nu găseşte susţinere în rândul aliaţilor din câteva raţionamente. Occidentul consideră că exprimarea voinţei politice privind aplicarea sancţiunilor deja constituie exercitarea unei presiuni. De asemenea, pentru a aplica sancţiuni este necesară unanimitate, care nu este univocă în două domenii critice - deconectarea Rusiei de la sistemul informaţional de tranzacţii financiare internaţionale (SWIFT) şi sancţionarea sectorului energetic. Acest lucru se datorează expunerii sectorului financiar european, în principal din Austria, Italia, Franţa şi Olanda, care creditează economia rusă cu zeci de miliarde de euro (Euronews, Februarie 2022). Situaţia din sectorul energetic necesită de asemenea atenţie chirurgicală din partea UE. Dependenţa majoră faţă de gazul rusesc (40% din importurile UE) poate fi soluţionată doar pe termen lung (Comisia Europeană, Februarie 2022), iar state UE, precum Italia, se opun sancţiunilor în domeniul energetic. Asemenea opoziţie este determinată inclusiv de criza de pe piaţa gazelor, care încă nu este depăşită. Sectoarele sancţionabile unde se pare că Occidentul denotă coeziune constituie sectorul bancar şi exportul de tehnologii. Cu toate acestea, în domeniul accesului la tehnologiile occidentale, autorităţile ruse deja au anunţat că încep procesul de diversificare şi substituire a importului de produse tehnologice pentru consum industrial şi civil (Kommersant, Februarie 2022).

Anterior, regimul de la Moscova a reorientat banii publici pentru a acoperi costurile de adaptare după restricţionarea importului de produse agro-alimentare occidentale în 2014, eliminând competiţia occidentală şi instituind capacităţi de producţie locală. Acelaşi comportament va urma şi în cazul noilor sancţiuni, dar deja în sectoare care implică sofisticare tehnologică şi, respectiv, investiţii publice majore. Un asemenea scenariu ar putea beneficia elitele cleptocrate din jurul lui Putin. Cele din urmă deja au declarat că sancţiunile occidentale sunt iminente (RBC, Februarie 2022), iar Ucraina ar fi folosită drept pretext pentru a frâna progresul economic al Rusiei. Astfel, Moscova îşi pregăteşte publicul pentru eventualele sancţiuni, iar, indirect, admite că acestea nu pot împiedica agresiunea împotriva Ucrainei.

În contextul „scenariului kosovar”, deja în plin proces de materializare, apare o necesitate urgentă de a extinde sancţiunile occidentale. În prezent, acestea sunt legate doar de agresiunea militară, nu şi de eventualitatea în care Rusia se decide să recunoască independenţa regiunilor separatiste. 

Garanţii de securitate pentru Ucraina

O altă solicitare majoră formulată de partea ucraineană ţine de garanţiile de securitate. Pe acest tărâm, Kievul este în căutarea unor propuneri concrete din partea SUA şi NATO privind parcursul de aderare la NATO. În lumina agresiunii ruse cu care Ucraina se confruntă din 2014 încoace, statutul de stat neutru nu constituie opţiunea viabilă pentru păstrarea suveranităţii şi integrităţii sale teritoriale. Din acest considerent, oficialii ucraineni vor o demonstraţie practică a principiului “uşilor deschise”, cu un calendar concret de aderare.

Deşi NATO este deschisă pentru Ucraina (şi Georgia), contrar opoziţiei Moscovei, atât SUA, cât şi Franţa sau Germania nu sunt pregătite să stabilească termenii viitoarei lărgiri a NATO spre Est într-un viitor apropiat. În contextul acestui blocaj, guvernarea de la Kiev se pare că dezvoltă idei noi pentru a cere angajamente de securitate de la comunitatea internaţională. Astfel, în cadrul Conferinţei de Securitate de la München, Zelensky a declarat că odată ce Rusia nu respectă prevederile Memorandumului de la Budapesta din 1994, din care a rezultat deposedarea Ucrainei de potenţialul său nuclear în schimbul garanţiilor de securitate, acest aranjament poate fi desfiinţat (RBC, Februarie 2022). E prematur de afirmat că prin asemenea demers oficialii ucraineni anunţă vreun interes serios faţă de dezvoltarea unor capacităţi nucleare pentru a descuraja comportamentul războinic al Rusiei. Totodată, este cert faptul că acest demers nu poate să fie trecut cu vedere în capitalele occidentale, care, în vederea prevenirii agravării situaţiei, trebuie să găsească alternative ce servesc securităţii ucrainene şi, totodată, diminuează sursele de agresiune rusă.

Activarea mecanismului european de protecţie civilă la solicitarea Ucrainei este o contribuţie valoroasă în sprijinirea guvernului şi populaţiei ucrainene (UE, Februarie 2022). Cel puţin cinci state UE sunt dispuse să livreze produse medicale (antibiotice, soluţie dezinfectantă etc.) şi echipament util pentru îngrijirea persoanelor deplasate intern (generatoare de electricitate, corturi etc.). Deşi acest ajutor exprimă solidaritate faţă de Ucraina, el tratează simptomele nu sursa problemei, care rezidă în agresiunea rusă. De aceea, în paralel, UE şi NATO ar trebui să examineze posibilitatea unui set de garanţii pentru Ucraina.

În prezent, este greu de imaginat că NATO sau o ţară membră NATO sau UE poate stabili o alianţă militară cu Ucraina, care să cuprindă clauza ajutorului reciproc în caz de ameninţare externă. Cu toate acestea, atât Ucraina, cât şi partenerii occidentali ar putea să exploreze precedentul creat de “Declaraţia de la Shusha” (17 iunie 2021) dintre Turcia (stat NATO din anul 1952) şi Azerbaidjan. Acest document ilustrează un soi de înţelegere militară subtilă, care prevede asistenţă reciprocă împotriva agresiunii ţărilor terţe ce atentează la suveranitatea sau integritatea lor teritorială. Pot fi găsite aranjamente potrivite pentru a oferi asistenţă punctuală Ucrainei în domeniul protecţiei infrastructurii critice, consolidarea capacităţilor de transport de bunuri şi persoane către regiunile estice ale ţării, comunicarea strategică etc. Scopul asistenţei destinate Ucrainei este simplu – de a o ajuta să reziste în faţa agresiunii, mai ales dacă cea din urmă nu este descurajată în mod eficient.

Asistenţă financiară urgentă şi necondiţionată

Alocarea asistenţei financiare pentru a spori rezistenţa Ucrainei la acţiunile de destabilizare întreprinse de Rusia reprezintă o altă urgenţă majoră. Aflarea sub ameninţare continuă de atac din partea vecinului estic creează costuri indirecte de ordin financiar pentru statul ucraineni, fiind vorba de circa 3 miliarde dolari lunar. Slăbirea monedei naţionale, alertarea investitorilor şi inflamarea neîncrederii publice în economia naţională se numără printre efectele secundare rezultate din presiunea Moscovei. Destabilizarea politică internă a Ucrainei urmăreşte nu atât venirea la putere a forţelor pro-ruse (puternic slăbite şi discreditate), cât provocarea unei ofensive a autorităţilor constituţionale împotriva regiunilor separatiste. Acest lucru ar dezlega mâinile Rusiei pentru a demara o agresiune. Din aceste considerente, susţinerea financiară a Kievului rămâne prioritară, deşi oficialii ucraineni văd o problemă în condiţionarea asistenţeia cu reforme. În cadrul Conferinţei de la München din Februarie 2022, Preşedintele Volodymyr Zelensky a formulat critici vizavi de condiţionarea ajutorului financiar cu implementarea reformelor. Potrivit lui, Ucraina pune în prim plan apărarea sa împotriva agresiunii ruse. Prin urmare, desfăşurarea reformelor nu corespunde întocmai cu obiectivele curente de supravieţuire.

Vizavi de asistenţa financiară pentru Ucraina trebuie adoptată o abordare pragmatică, dar şi flexibilă. În niciun caz, nu se recomandă complicarea şi tărăgănarea procedurilor prin introducerea unor reforme noi în calitate de condiţionalitate. Deşi principiul condiţionalităţii nu poate fi suspendat, acesta trebuie focusat pe calitatea implementării reformelor stabilite anterior. Acest tip de flexibilitate este deja manifestat de UE în legătură cu cea mai recentă asistenţă macro-financiară de 1,2 miliarde EUR destinată Ucrainei. Accesul la finanţare (atât credite, cât şi granturi) este o modalitate non-militară de a consolida poziţiile statului şi democraţiei ucrainene împotriva autoritarismului regional.

În loc de concluzii...

Solicitările Ucrainei trebuie luate în considerare în mod urgent. Indubitabil, sancţionarea Rusiei este o necesitate dictată de acţiunile acesteia. Aplicarea graduală a sancţiunilor trebuie să înceapă acolo unde sunt dovezi concludente. Chiar dacă sancţiunile occidentale par să nu sperie Rusia, aplicarea lor au o semnificaţie simbolică pentru partea ucraineană. Totodată, sancţiunile urmează să fie extinse asupra „scenariului kosovar”, care să prevadă penalizarea autorităţilor şi companiilor ruse, implicate în recunoaşterea regimurilor separatiste. Or acest scenariu, încalcă Acordurile de la Minsk (şi, totodată, le lichidează), tratatele internaţionale şi perpetuează precedente grave de schimbare a frontierelor în Europe cu forţa. De asemenea, trebuie găsite resurse financiare accesibile pentru Ucraina pentru următoarele luni, cel puţin cât timp încă persistă riscul unei invazii, iar criza rusească capătă noi forme. O conferinţă internaţională dedicată Ucrainei ar fi un pas potrivit în această direcţie. Nu în ultimul rând, NATO şi UE sunt capabile să dezvolte garanţii euro-atlantice pentru Ucraina, care să găsească inspiraţie în aranjamentele turco-azere.

Escaladarea crizei ruseşti poate fi prevenită doar dacă solicitările Kievului sunt auzite în capitalele occidentale. Occidentul colectiv are instrumentele necesare pentru a sancţiona Rusia atât preventiv, cât şi post-factum, oferind asistenţă financiară necesară şi un set de garanţii de securitate Ucrainei. Politica de sancţiuni a Occidentului trebuie extinsă urgent peste procesul de recunoaştere a independenţei regiunilor separatiste. Soluţionarea crizei ruseşti nu trebuie să fie făcută din contul Ucrainei, ci prin cooperarea Ucrainei cu Occidentul.  

Această analiză a fost realizată de Dionis Cenuşa pentru Fundaţia germană Hanns Seidel şi Agenţia de presă IPN.

Dionis Cenuşa este politolog, cercetător la Universitatea Justus-Liebig din Giessen, absolvent al studiilor de masterat în Studii Politice Interdisciplinare la Colegiul Europei din Varşovia.
Domenii de cercetare: Politica Europeană de Vecinătate, relaţiile UE-Moldova, politica externă a UE şi Rusia, migraţia şi securitatea energetică.