Abuzurile din campania electorală de la Chişinău nu pot fi pedepsite
0Legislaţia Republicii Moldova este confuză şi nu permite sancţionarea clară a abuzurilor din campania electorală, au anunţat experţii Asociaţiei Promo Lex în cadrul unei dezbateri dedicată finanţării partidelor politice şi campaniei electorale în ajunul alegerilor parlamentare din 30 noiembrie.
Utilizarea resurselor administrative pentru chemarea oamenilor la întruniri cu caracter politic, atribuirea meritelor unui partid în cazul reparării unor porţiuni de drum, finanţat din bugetul de stat, sau participarea angajaţilor instituţiilor statului în scopuri politice sunt câteva dintre abuzurile menţionate de Corneliu Cerempei, şeful echipei de analiză a Asociaţiei Promo-Lex. Drept exemplu de instituţii publice care sunt implicate în activităţi politice au fost menţionate Serviciul Situaţii Excepţionale, Poşta Moldovei şi Serviciul Asistenţă Socială.
La fel, în cadrul dezbaterilor participanţii au discutat despre practicile existente în domeniul finanţării partidelor politice şi importanţa monitorizării civice a finanţelor concurenţilor electorali.
Câţi bani au dreptul să cheltuie participanţii în alegeri
Tot ieri, Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit plafonul mijloacelor financiare ce pot fi virate în fondul electoral al candidaţilor la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014. Astfel, partidele politice, blocurile electorale sau organizaţiile social-politice nu vor putea cheltui mai mult de 55 milioane de lei, iar candidaţii independenţi - două milioane de lei. Totodată, în premieră concurenţii electorali vor putea lua credite de la bănci, iar suma nu va putea depăşi 5000 de lei pentru candidaţii independenţi şi 25 de mii de lei pentru partide.
De asemenea, CEC a acreditat 154 de observatori naţionali din partea Asociaţiei obşteşti „Promo-Lex” şi un observator internaţional din partea Adunării Parlamentare a Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră în vederea monitorizării alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014. Amintim că alegerile parlamentare din acest an vor costa bugetul de stat 52 de milioane de lei.