Încă o născocire a lui Igor Dodon: Peste două săptămâni vom putea exporta mere în Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PSRM, Igor Dodon, dă asigurări că peste două săptămâni Guvernul de la Moscova va ridica embargoul privind importul de mere moldoveneşti. Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune „N4”, transmite IPN.

Liderul socialist a precizat că garanţia a primit-o din partea autorităţilor de la Moscova în timpul vizitei întreprinse cu deputaţii socialişti în capitala rusă. „Autorităţile din Federaţia Rusă spun că vor să discute doar cu noi, socialiştii, iar autorităţile ne pun beţe în roate. Ei ar trebui să ne susţină, deoarece vor fi reluate exporturile şi vor veni surse în buget”, a spus Dodon.

Preşedintele PSRM a mai comunicat că a convenit cu factori de decizie de la Moscova în privinţa creării unui birou special, care se va ocupa cu perfectarea actelor pentru moldovenii care pleacă să lucreze în Federaţia Rusă. „Cetăţenii moldoveni au nevoie de luni întregi pentru a-şi legaliza aflarea pe teritoriul Federaţiei Ruse. În acest timp ei sunt vânaţi de forţele de ordine şi expulzaţi pentru încălcarea regimului de şedere. Acest birou le va oferi posibilitatea să-şi legalizeze dreptul de a se afla pe teritoriul Federaţiei Ruse”, a adăugat Dodon.

Amintim că Igor Dodon a mai vizitat Moscova, înainte de alegerile parlamentare din 30 noiembrie. În urma acelor vizite anunţa că cetăţenii moldoveni pot veni să voteze acasă, iar la întoarcere în Federaţia Rusă nu vor avea probleme. În perioada de după scrutinul parlamentar însă, mii de moldoveni erau întorşi de la graniţa cu Rusia.

Precizăm că, la mijlocul lunii ianuarie, ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, anunţa despre reluarea negocierilor cu autorităţile ruse pentru ridicarea embargoului la produsele agroalimentare din Republica Moldova.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite