Ruşii investesc 22 de milioane de dolari într-o uzină de transport feroviar din Bender

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România se află pe penultimul loc în Europa după gradul de insatisfacţie faţă de sistemul feroviar

Compania rusească „Grand-Express” şi compania transnistreană „Nistru-Express” au devenit parteneri în cadrul unui proiect investiţional, în valoare de 22 de milioane de dolari, care prevede construcţia şi deschiderea în Bender a unei uzine de producere a sistemelor şi componentelor de transport feroviar

Potrivit Agenţiei „Novîi Region”, contractul a fost semnat în cadrul celui de-al treilea Forum investiţional din regiunea transnistreană, care s-a desfăşurat în perioada 6-7 iunie, transmite IPN.

La uzina care urmează a fi deschisă se preconizează fabricarea roţilor pare pentru montarea pe osii. De asemenea, se planifică producerea componentelor pentru cisterne şi a cărucioarelor pentru vagoanele-containere. Compania rusească a investit în deschiderea unor astfel de uzine în mai multe state.

Investitorul a încredinţat proiectarea uzinei la Bender companiei Schleifstein Maschinentechnik, din Germania. Tot o companie germană, Mobex, va livra şi va monta utilajul necesar. Potrivit planului, circa 80 de persoane vor munci la uzină

Tot în Bender, până la sfârşitul anului 2013, urmează să se deschidă un alt proiect investiţional – un centru de hemodializă, iar pentru realizarea proiectului s-au investit peste 2,5 milioane de dolari.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite