Promovarea pe piaţă a mărcilor comerciale devine o prioritate pentru companiile din Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Circa 60 de mărci comerciale, naţionale şi internaţionale au participat la ediţia a 13-a a concursului „Marca comercială a anului", desfăşurat de Camera de Comerţ şi Industrie, Agenţia pentru Protecţia intelectuală, alţi parteneri ai CCI. Cele mai reuşite au fost premiate marţi seara, 7 iunie 2016, în cadrul „Galei businessului moldovenesc”, transmite IPN.

Preşedintele interimar al CCI Tudor Olaru a specificat că obiectivul concursului este de a reliefa proiecte importante în domeniul creării şi promovării mărcilor comerciale autohtone pe piaţa internă şi externă, a spori competitivitatea lor şi a contribui la creşterea profesionalismului echipelor de marketing.

Mărcile premiante au fost selectate de un juriu competent şi în conformitate cu preferinţele consumatorilor exprimate în cadrul unui sondaj. Printre premianţii s-au regăsit mărcile companiilor Sudzucher Moldova, Nufărul Alb, Linella, Combinatul de cereale Aur Alb, Rogob SRL, Zona economică Liberă Ungheni, Ritlabs SRL, Moldovahidromaş şi altele, cărora le-au fost înmânate medaliile Mercuriul de aur.

Tot în cadrul Galei Businessului Moldovenesc au fost anunţate companiile  învingătoare ale concursului „Premiul pentru realizări în domeniul calităţii", acestea implementează standarde în domeniul managementului calităţii şi penetrează noi pieţe de desfacere cu produse de calitate.

De asemenea, în cadrul manifestării au fost decernate medalii administraţiilor publice locale, care au participat cu standuri de produse şi servicii proprii la expoziţia naţională „Fabricat în Moldova”.

„Având în vedere că anul acesta, în august, va fi marcată cea de-a 25-a aniversare de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, în cadrul „Galei Businessului Moldovenesc" am invitat mai multe personalităţi, care s-au afirmat în această perioadă, împletindu-şi biografia lor cu cea ţării, contribuind la crearea cadrului legislativ pentru activitatea antreprenorială şi la îmbunătăţirea mediului de afaceri, a specificat Olaru.

Printre invitaţi a fost primul preşedinte al Republicii Moldova Mircea Snegur.

„Mă bucur că sunt alături de d-voastră. În perioada cât am deţinut preşedinţia au fost elaborate şi adoptate în premieră legile cu privite la antreprenoriat, cu privire la societăţile pe acţiuni  cu privire la susţinerea de către stat a businessului mic, cu privire la faliment, alte acte legislative, ce au creat acel cadru necesar pentru dezvoltarea businessului. Mulţi dintre cei prezenţi au profitat de acest cadru şi au lansat afaceri prospere. Mai apoi acest cadru legal a fost perfecţionat, au fost elaborate legi noi. De asemenea, am semnat decretul privind crearea CCI. Sunt mândru de mărcile de produse şi servicii lansate pe piaţă, de faptul că oamenii de afaceri din Moldova ştiu să depăşească dificultăţile şi să se dezvolte cu succes”, a apus Mircea Snegur, felicitându-i pe cei care au primit distincţiile chiar din mâinile primului preşedinte.

Directorul AGEPI Octavian Apostol a relevat că marca comercială este totul ce rămâne după o companie, chiar dacă aceasta, la un moment, îţi încetează activitatea. El a apreciat că de la o ediţie la alta denumirile de mărcile comerciale lansate pe piaţă se înmulţesc. Apar noi mărci, totodată, cele cunoscute îşi reconfirmă an de an popularitatea printre consumatori.

Mărcile premiate se vor regăsi într-un catalog al laureaţilor, care va fi difuzat la diverse expoziţii de produse şi foruri de afaceri la care va participa Moldova, transmise misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova peste hotare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite