Guvernul gata să vândă şi ce i-a mai rămas la Banca de Economii
0Executivul urmează să aprobe o nouă listă a întreprinderilor ce vor fi privatizate. Pe lângă companii cunoscute precum Moldtelecom, Tutun-CTC, AIR Moldova sau Banca de Economii, apar şi terenuri de câteva hectare din centrul capitalei
O mare parte din noua listă ce cuprinde circa 200 de întreprinderi şi obiective din proprietatea statului, au figurat şi în precedenta, iar unele au fost scoase de câteva ori la concursuri de privatizare.
Totodată chiar dacă a pierdut controlul asupra BEM, Guvernul este gata să scoată la vânzare pachetul de blocaj, de 33,33% plus o acţiune. În Lista bunurilor de stat supuse privatizării ce urmează să fie examinată miercuri de către Guvern au mai fost incluse întreprinderi ca AIR Moldova, RED Nord şi RED Nord-Vest, cele trei CET-uri, câteva întreprinderi aflate în insolvabilitate precum Aroma, Moldresurse sau Vinuri Ialoveni.
Extrem de atractive ar putea ar putea fi câteva terenuri din centrul capitalei pe care sunt amplasate instituţii medicale.