Germania acordă 2 milioane de euro pentru proiecte de dezvoltare în localităţile din Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noile reglementări şi scăderea nivelului de finanţare în dolari a provocat retragerea băncilor europene din SUA

Guvernul Republicii Federale Germania va aloca două milioane de euro pentru dezvoltarea proiectelor de infrastructură şi eficienţă energetică în 18 localităţi din Republica Moldova (12 localităţi rurale şi 6 localităţi urbane), amplasate în mare parte în zona de centru a ţării.

Oraşele selectate vor obţine asistenţă nerambursabilă până la 150 de mii de euro, iar satele –  până la 75 de mii de euro, în cadrul programului de granturi „Infrastructura Socială şi Eficienţă Energetică 2018”, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al reprezentanţei Băncii Kreditanstalt für Wiederaufbau (KfW) la Chişinău, tipologia proiectelor câştigătoare este diversă, de la proiecte de reparaţie a grădiniţelor şi şcolilor sportive, de amenajare a zonelor de odihnă, până la cele de pavare a trotuarelor şi de instalare a sistemelor de iluminat stradal.

Potrivit Mariei Flachsbarth, secretar parlamentar de stat al Ministerului de Cooperare Economică şi Dezvoltare al Germaniei, chiar dacă Moldova stă în faţa unor mari provocări şi există sate în care oamenii nu au acces la apă potabilă şi obiecte de infrastructură modernă şi există oameni care văd puţine perspective aici, există şi multe persoane care sunt preocupate de soluţionarea problemelor existente.

„Doresc să vă asigur că ministerul pe care îl reprezint, dar şi Germania, vă vom sta alături şi vă vom susţine”, a spus Maria Flachsbarth în cadrul vizitei de lucru întreprinse în Moldova în perioada 2-3 august.

În cadrul proiectului „Infrastructură Socială şi Eficientă Energetică” au fost realizate un număr total de 210 proiecte de dezvoltare comunitară în localităţi cu o populaţie de până la 20 de mii de locuitori din 20 de raioane din sudul şi nordul Republicii Moldova, cu o valoare totală de 9,65 milioane de euro.

Programul a fost  lansat în anul 2003 de către Guvernul Federal al Germaniei, fiind gestionat de către Banca Germană pentru Dezvoltare, KFW şi Fondul de Investiţii Sociale din Moldova.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite