25 de cereri noi de finanţare aprobate în cadrul programului PARE 1+1

0
Publicat:
Ultima actualizare:
25 de afaceri vor fi lansate în timpul apropiat FOTO Adevărul
25 de afaceri vor fi lansate în timpul apropiat FOTO Adevărul

Comitetul de supraveghere a Programului PARE 1+1 a aprobat 25 de cereri noi de finanţare a afacerilor lansate de migranţii moldoveni reveniţi în ţară sau de rudele acestora. Suma cumulativă a finanţării este de 4,5 milioane de lei, iar investiţiile atrase vor fi 12,2 milioane de lei.

În perioada 16 mai - 14 iunie, Organizaţia pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii a colectat 28 de cereri de finanţare nerambursabilă.

Cinci întreprinderi planifică investiţii în activităţi de producţie a combustibilului din biomasă solidă, mobilă, palete şi ambalaje din lemn. Nouă întreprinderi vor repara sistemele de termificare, tipografiile, instala pardoselile, vor presta servicii stomatologice etc. Alte zece afaceri vor fi lansate în sectorul agricol şi prevăd procurarea tehnicii agricole, construcţia de sere sau ferme zootehnice, sau activităţi de apicultură. De asemenea, au fost depuse cereri de finanţare în domeniul construcţiilor şi de dezvoltare a unei pensiuni agro-turistice.

În total, pe parcursul primului semestru, au fost înregistrat 127 de cereri de participare. La  sfârşitul lunii aprilie au fost semnate 66 de contracte de finanţare nerambursabilă, care vor atrage investiţii totale de 46,1 milioane de lei, iar suma granturilor planificate reprezentă 12,1 milioane de lei.

Cel mai activ au aplicat la Programul PARE 1+1 întreprinderile din regiunea de dezvoltare Centru, din raioanele Hânceşti, Ialoveni, Anenii Noi, Străşeni, Şoldăneşti şi municipiul Chişinău. Din regiunea de dezvoltare Sud au aplicat raioanele Cimişlia, Ştefan-Vodă şi Cahul. Din regiunea de nord au aplicat doar două întreprinderi, din Bălţi şi Soroca.

Pentru anul curent, Programul PARE 1+1 are un buget de 32 de milioane de lei. Granturile oferite pot constitui 50% din valoarea investiţiei, dar nu mai mult de 200 de mii de lei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite