VIDEO Candu le răspunde lui Năstase, Dodon şi Usatîi când pot fi declanşate alegerile anticipate: Haideţi să devenim parteneri

VIDEO Candu le răspunde lui Năstase, Dodon şi Usatîi când pot fi declanşate alegerile anticipate: Haideţi să devenim parteneri

Andrian Candu, preşedintele Parlamentului de la Chişinău FOTO Alexandru Tarlev

Revendicările protestatarilor din Chişinău privind declanşarea alegerilor anticipate nu pot fi satisfăcute, a declarat preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, vineri, în cadrul unui briefing, la ora 21:00. Totuşi, oficialul recunoaşte că acest lucru este posibil doar într-un anumit caz.

Spicherul Andrian Candu a chemat presa la un briefing vineri seara, la ora 21:00, pentru a anunţa decizia majorităţii parlamentare cu privire la revendicările celor trei lideri ale protestatarilor moldoveni, care manifestă în centrul Capitalei de trei zile, imediat după învestirea Guvernului Filip.

 
 

„Am încercat să identificăm împreună cu deputaţii din majoritatea parlamentară mecanismele juridice care permit declanşarea alegerilor anticipate în acest moment. Am consultat inclusiv juriştii Parlamentului. Am identificat că în cel mai optim caz acestea pot avea loc doar dacă nu se reuşeşte alegerea preşedintelui Republicii Moldova”, a declarat Candu.

Referindu-se la revendicarea privind anularea votului de învestire a Guvernului Filip, spicherul a precizat că „anularea votului pentru un act deja consumat nici nu se discută”.

Cnadu îi vrea pe Dodon, Usatîi şi Năstase parteneri

În acelaşi timp, Andrian Candu a transmis un mesaj celor trei lideri din faţa protestatarilor - Andrei Năstase, Igor Dodon şi Renato Usatîi - invitându-i la dialog. „Totuşi, considerăm că dialogul trebuie să continue. De aceea, cerem de la reprezentanţii protestatarilor să ne prezinte argumentele lor privind soluţiile juridice privind alegerile anticipate (...) Fac apel la cei trei lideri să se implice în implementarea programului de guvernare (...). Suntem gata să-i luăm chiar ca parteneri”, a menţionat Candu.

Şeful Legislativului de la Chişinău a ţinut să sublinieze că, în opinia majorităţii parlamentare, alegerile anticipate nu sunt o soluţie bună pentru ţară şi că „dincolo de problemele politice trebuie să primeze rezolvarea problemelor care să ne permită să evităm blocajul economic (...) Trebuie să facem totul ca să nu punem ţara în pericol”. Andrian Candu a ami spus că Guvernul Filip este unul legitim, deşi a recunoscut că a fost învestit în „condiţii dificile”.

citeste totul despre: