Vadim Ceban, desemnat preşedinte al Consiliului de Administraţie SA „Moldovagaz”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prin Hotărârea Consiliului de Observatori al SA „Moldovagaz”, preşedinte al Consiliului de Administraţie al SA „Moldovagaz” a fost desemnat dl Vadim Ceban, care a preluat funcţia luni, 2 septembrie.

Potrivit unui comunicat de presă emis de MoldovGaz, până la numire, din 2005 până în 2019, Vadim Ceban a deţinut mai multe funcţii de conducere în structurile de stat, precum şi în companii private:

– 2005-2006 - director adjunct al Direcţiei generale politici structurale, stimularea investiţiilor şi administrarea patrimoniului public din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului al Republicii Moldova;

– 2006-2009 - director al Direcţiei generale politici structurale şi investiţii din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului al Republicii Moldova;

– 2009-2010 - Director general al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova;

- 2010-2013 - şef al Direcţiei generale securitate energetică şi eficienţă energetică din cadrul Ministerului Economiei al Republicii Moldova;

- 2014-2015 - Director general al Societăţii pe acţiuni "Cariera Micăuţi»;

- 2015-2019 - prim-vicepreşedinte al Comitetului Executiv al UTA Găgăuzia, Republica Moldova.

În perioada anilor 2008-2009 şi 2010-2014, desfăşurându-şi activitatea în cadrul Ministerului Economiei al Republicii Moldova, Vadim Ceban a fost reprezentantul statului şi membrul Consiliului de Observatori al SA „Moldovagaz”.

În anul 2015 a participat în calitate de expert la elaborarea conceptului de reformare a întreprinderilor de distribuţie gaze ale SA „Moldovagaz”.

Prezentând colectivului întreprinderii noul preşedinte al Consiliului de Administraţie al SA „Moldovagaz”, ministrul Economiei şi Infrastructurii Vadim Brînzan a menţionat, că „în această perioadă dificilă, noua conducere a SA „Moldovagaz” trebuie să elaboreze propuneri eficiente de soluţionare a problemelor acumulate, aferent complexului de gaze al Republicii Moldova”.

La rândul său, Vadim Ceban a dat asigurări, că „în activitatea sa, va întreprinde toate eforturile necesare pentru a asigura adoptarea de către acţionarii majoritari a soluţiilor coordonate, aferent problemelor-cheie în activitatea întreprinderii, subliniind, că principala problemă la ziua de azi, care necesită soluţionare neîntârziată, este asigurarea neîntreruptă a livrărilor de gaze naturale către consumatorii republicii", în acelaşi timp accentuând, că „în toate, contează pe sprijinul nemijlocit al colectivului SA „Moldovagaz”, care este format din oameni profesionişti”.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri

image
digisport.ro

Ultimele știri
Cele mai citite