Unul dintre consilierii premierului Ion Chicu, infectat cu COVID-19: După 25 de zile, încă sunt în secţia de reanimare
0
Nicolae Rădiţa, consilierul prim-ministrului Ion Chicu, a anunţat că a fost infectat cu noul coronavirus şi că deja de 25 de zile se află în secţia de reanimare, perioadă în care s-a aflat şi în comă.
Nicolae Rădiţa a menţionat, într-o postare pe Facebook, că a fost conectat la respiraţie asistată. Potrivit lui, virusul „distruge fizic, dar şi emoţional”.
„Medicii depun eforturi. Cu regret toată familia mea a fost afectată, iar eu de la starea de coma în care am fost nu prea cunosc despre ei, pentru că suntem plasaţi în diferite spitale”, a afirmat consilierul, subliniind că „virusul e distrugător”.
Până la ora actuală, au fost raportate 33.478 de cazuri de infectare cu COVID-19 şi 940 de decese, dintre care 32 decese în rândurile lucrătorilor medicali, iar în 58 de cazuri este vorba despre locuitori ai Transnistriei.
Au fost vindecate 23.262 de persoane, 575 de pacienţi se află în stare gravă, dintre care 34 se află la respiraţie artificială.
În total, au fost confirmate 3.281 de cazuri de infectare în rândul angajaţilor sistemului de sănătate, printre care: medici - 825, asistenţi medicali - 1.477, personal auxiliar - 358, infirmiei - 621. În total, 2.683 de lucrători medicali au fost trataţi.