Un poliţist din R. Moldova, tată a doi copii, a fost răpus de COVID-19
0Ministerul Afacerilor Interne a anunţat despre trecerea în nefiinţă a unui ofiţer din cadrul Poliţiei Naţionale. Acesta a fost infectat cu virusul COVID-19 şi a luptat mai mult de două săptămâni pentru viaţă, fiind internat în cadrul Spitalului Republican.
Din cauza unor maladii concomitente de care suferea şi care au dat complicaţii pe parcursul tratamentului, în această noapte, 15 iunie, a fost confirmat decesul.
Ofiţerul avea 42 de ani, era căsătorit, avea doi copii şi a activat în cadrul Poliţiei din anul 1997.
Până la ziua de astăzi, 238 de angajaţi ai Ministerului au fost confirmaţi pozitiv cu COVID-19, din ei, 132 s-au vindecat, iar 105 sunt în stare medie şi satisfăcătoare şi urmează tratament.
Până la ora actuală, au fost raportate 11.740 de cazuri de infectare cu COVID-19 şi 408 de decese, dintre care 25 decese în rândurile lucrătorilor medicali, iar în 41 de cazuri este vorba despre locuitori ai Transnistriei.
Au fost vindecate 6.794 de persoane, 417 de pacienţi se află în stare gravă, dintre care 24 se află la respiraţie artificială.
În total, au fost confirmate 1.920 cazuri de infectare în rândul angajaţilor sistemului de sănătate, printre care: medici - 480, asistenţi medicali - 769, personal auxiliar - 556 persoane, felceri - 104, farmacişti - 23. În total, 1.266 de lucrători medicali au fost trataţi.