Un milion de lei, alocaţi din Fondul de rezervă al Guvernului pentru laureaţii Premiului Naţional. Cine sunt personalităţile anului în Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Republica Moldova şi-a desemnat laureaţii Premiului Naţional pentru anul 2015. Astfel, zece personalităţi şi colective originare din Republica Moldova vor beneficia de câte un premiu în valoare de 100.000 de lei.

Oamenii notorii au fost aleşi prin vot secret pe baza dosarelor depuse pentru concurs de către membrii comisiei care s-au întrunit într-o şedinţă la Guvern.

Premiul Naţional se acordă anual din 2012 pentru domenii precum ştiinţă, tehnologii, cultură, artă şi sport. Anul acesta la sport a fost depus doar un singur candidat, ceea ce a făcut imposibilă desfăşurarea concursului. Astfel, s-a decis că, în acest an la sport nu va fi decernat Premiul Naţional. 

La cele patru categorii vor fi premiaţi următorii laureaţi:

Valentina Naforniţă, soprană, solistă a Operei de Stat din Viena, Austria, pentru performanţe excepţionale în dezvoltarea teatrului liric european.

Colectivul format din Ion Bahnarel, doctor habilitat în medicină, profesor universitar, Liuba Coreşchi, doctor habilitat în biologie, conferenţiar cercetător, Oleg Lozan, doctor habilitat în medicină, profesor universitar , Vasile Jovmir, doctor habilitat în medicină, profesor universitar, Leonid Voloşciuc, doctor habilitat în biologie, profesor cercetător, Victoria Ivanov, doctor habilitat în medicină, profesor cercetător, pentru implementarea conceptului noii sănătăţi publice în Republica Moldova.

Nicolae Botgros, conducător artistic şi prim-dirijor al Orchestrei Naţionale de Muzică Populară „Lăutarii”, pentru contribuţie valoroasă la conservarea şi promovarea folclorului muzical.

Valentin Tomuleţ, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, pentru ciclul de lucrări „Istoria Basarabiei în perioada modernă (1812-1918)”.

Ana-Maria Plămădeală, doctor habilitat în studiul artelor, cercetător ştiinţific; Violeta Tipa, doctor în studiul artelor, conferenţiar cercetător, pentru monogrofia „Arta cinematografică din republica Moldova”.

Valentina Stratan, doctor în biologie, Vladimir Şutchin, doctor habilitat în medicină, cercetător ştiinţific principal, Valeriu Bâlbă, doctor habilitat în medicină, conferenţiar cercetător, pentru lucrarea ştiinţifică „Teoria ereditară a cancerului pulmonar”;

Mihai Potârniche, fotograf, pentru activitate în domeniul artei fotografice.

Emilian Galaicu-Păun, poet, prozator, critic literar, traducător, eseist, editor, redactor-şef al Editurii „Cartier”, pentru volumul de poeme „Arme grăitoare”.

Valerian Balan, doctor habilitat în agricultură, profesor universitar, pentru ciclul de lucrări „Tehnologii în intensificarea culturii mărului şi cireşului”.

Iurie Bârsa, editor, Eleonora Brigalda-Barbas, arhitector, critic de artă, doctor în studiul artelor, profesor universitar, Vladimir Bulat, istoric de artă, Ludmila Toma, critic de artă, doctor în studiul artelor, Eugen Lungu, editor, critic literar, Mihail Bacinschi, artist plastic, grafician, Mihai Dimitriu, inginer-electric, Tudor Braga, critic de artă, pentru colecţia de albume „Maeştri basarabeni din secolul XX”, în 14 volume, Editura „ARC”.

Laureaţii Premiului Naţional vor fi premiaţi pe 26 august 2015, în ajun de Ziua Independenţei.

Ministerul Finanţelor va aloca, din Fondul de Rezervă al Guvernului Cancelariei de Stat un milion de lei pentru premierea laureaţilor Premiului Naţional. Iar Ministerul Culturii - 111.160 lei pentru desfăşurarea Galei Premiului Naţional.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite