Un mercenar moldovean care a luptat în Doneţk, reţinut de ofiţerii SIS
0Procuratura municipiului Chişinău de comun cu ofiţerii Serviciului de Informaţii şi Securitate a reţinut joi, 15 decembrie, un cetăţean al Republicii Moldova, care a luptat în calitate de mercenar de partea entităţilor separatist-extremiste din regiunea Doneţk, Ucraina. Acesta a fost membru al formaţiuni militare „Sparta”, condusă de unul dintre liderii din regiune.
Cetăţeanul moldovean s-a aflat în vizorul Serviciului de Informaţii şi Securitate din anul 2015. Ulterior a fost anunţat în căutare pe teritoriul Republicii Moldova.
A fost stabilit că bărbatul, în vârstă de 42 de ani, este originar din stânga Nistrului, are o pregătire specială în taberele de antrenament a entităţilor separatist-extremiste, fiind în capacitate de utilizare a armelor de foc, precum şi a tehnicii speciale.
Individul a fost reţinut preventiv pentru 72 de ore, iar astăzi, Procuratura municipiului Chişinău va depune demers privind aplicarea în privinţa învinuiului a măsurii preventive - arestul preventiv pentru 30 de zile. De notat că, în cadrul acţiunilor procesual-penale acesta a conlucrat cu organul de urmărire penală şi şi-a recunoscut integral vinovăţia, iar dacă va fi recunoscut vinovat, învinuitul riscă pînă la şapte ani închisoare, informează Serviciul de presă al Procuraturii Generale.