Tributari URSS, în drum spre Uniunea Europeană. Cum e marcată ziua de 9 mai în Republica Moldova
0
Şi în acest an Ziua Europei a fost învinsă de Ziua Victoriei împotriva nazismului. Autorităţile şi partidele de stânga vor marca prin marşuri, mitinguri şi concerte capitularea Germaniei, acum 69 de ani. Experţii spun că moldovenii rămân în „prizonieratul vechilor dogme sovietice“.
În timp ce întreg continentul marchează astăzi Ziua Europei, la Chişinău, care se pregăteşte să semneze Acordul de Asociere cu UE, vor răsuna ode „patriei sovietice“. Pentru a nu-i supăra pe veterani, dar şi pe o parte a societăţii, autorităţile şi Delegaţia UE au deplasat Ziua Europei pentru ziua de sămbătă.
Mai-marii ţării vor comemora oamenii căzuţi în lupte, la Complexul Memorial „Eternitate“, începând cu ora 9.00. Preşedintele Nicolae Timofti, premierul Iurie Leancă şi preşedintele Parlamentului, Igor Corman, vor fi însoţiţi de alţi politicieni care vor depune flori şi vor ţine un minut de reculegere în memoria victimelor celui de-al Doilea Război Mondial.
După care la memorialul „Eternitatea“ vor ajunge comuniştii şi socialiştii, care vor veni în marşuri separate din centrul oraşului. Paralel, în faţa Operei, democraţii vor serba Victoria printr-un concert susţinut de artistul rus Iuri Antonov.
1.000 de poliţişti scoşi în stradă
Mai mulţi experţi au avertizat că militanţii proruşi ar putea organiza provocări. În ajun premierul i-a avertizat pe organizatori că sunt responsabili pentru eventualele tensiuni.
Potrivit şefului Direcţiei Generale de Poliţie, Marin Maxian, evenimentele de astăzi sunt monitorizate de către 1.000 de poliţişti şi carabinieri, numărul lor putând fi suplimentat în caz de necesitate. Totodată, între orele 8.30 şi 12.00 circulaţia rutieră va fi suspendată pe bulevardul Ştefan cel Mare, străzile Bănulescu-Bodoni, Vasile Alecsandri, Pan Halippa, Alexei Mateevici, precum şi pe un segment al străzii Ismail.
Vor răsuna fanfarele de Ziua Europei
În Piaţa Marii Adunări Naţionale, începând cu ora 15.00, va avea loc o gală a fanfarelor din toată republica, organizată de Primăria Capitalei, singura instituţie care serbează astăzi Ziua Europei.
„Pentru noi, viitorul este Europa, şi pe 9 mai vom sărbători Europa. Desigur, ca să ai un viitor frumos, trebuie să-ţi cunoşti trecutul. De aceea nu-i uităm pe cei care au murit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi îi vom comemora prin depuneri de flori“, a spus pentru IPN şefa Direcţiei relaţii externe, cooperare regională şi integrare europeană, Gabriela Ciumac.
Propun revizuirea legislaţiei
Deputaţii Partidului Liberal Reformator au semnat o iniţiativă legislativă prin care solicită înlocuirea „Zilei Victoriei şi a comemorării eroilor căzuţi pentru eliberarea Patriei“ cu „Ziua de comemorare a victimelor căzute în cel de-al Doilea Război Mondial“. „Din nefericire, pentru noi, cetăţenii Republicii Moldova, această zi simbolizează nu doar sfârşitul unei conflagraţii mondiale prin eliminarea fascismului, pentru că am rămas decenii sub teroarea celuilalt aţâţător al războiului - regimul totalitar comunist, care a adus mult mai multe atrocităţi asupra poporului nostru decât războiul propriu-zis“, îşi argumentează ei demersul.
„PLR este în consens cu opinia exprimată zilele acestea de comunitatea istoricilor din Republica Moldova, precum că «După 1944, românii din Basarabia au fost ostatici ai statului sovietic, destinul lor a fost decis în laboratoarele Kremlinului, adevăraţi stăpâni în spaţiul basarabean au devenit străinii. Regimul totalitar comunist a transformat Basarabia, de altfel, ca şi multe alte teritorii periferice ale Uniunii Sovietice, într-un laborator de experimentare naţională şi socială de pe urma căruia au avut de suferit zeci de popoare, iar numărul victimelor directe şi indirecte se ridică la ordinul sutelor de mii de persoane. În fond, cele săvârşite de autorităţile sovietice, care au pus stăpânire de facto pe aceste teritorii, pot fi calificate, în termeni juridici, drept crime împotriva umanităţii»“, continuă liberal-reformatorii.
„Un triumf al ruşilor“
Istoricul Anatol Petrencu este revoltat că autorităţile Republicii Moldova, care au promis să integreze ţara în UE, nu se debarasează de vechile deprinderi. „Astăzi serbez Ziua Europei, nu şi Ziua Victoriei, fiindcă în 1944 Basarabia a fost reanexată de Uniunea Sovietică, iar basarabenii au fost luaţi cu japca şi duşi pe cele mai primejdioase sectoare ale frontului de est. Au murit la Balaton, la Königsberg, la Berlin şi am pierdut 50.000 de oameni împotriva voinţei noastre. Nu înţeleg de ce conducerea ţării omagiază această zi. Creştineşte ar fi bine să fie comemoraţi cei care au murit în război. Dar autorităţile ruse şi anumite forţe politice de la noi transformă acest lucru într-un fel de triumf ca şi când numai ei, ruşii, au câştigat“, menţionează istoricul.
„Un spaţiu informaţional dominat de Federaţia Rusă“
Şi analistul Anatol Ţăranu spune că legislaţia trebuie revizuită astfel încât „biruinţa împotriva fascismului să fie serbată ca-n toată Europa, pe 8 mai, când a capitulat, de fapt, Germania fascistă“. „Marşurile sunt, în esenţă, acţiuni electorale, iar Ziua Victoriei, acest clişeu ideologic, este mai familiar generaţiilor în etate, care au trecut prin spălarea de creiere sovietică şi e foarte puternică în mediul rusofililor, care reprezintă nucleul dur al partidelor de stânga, mai ales al Partidului Comuniştilor. Societatea moldovenească rămâne în prizonieratul vechilor dogme sovietice şi una dintre cele mai profunde dogme care ne ţine în prizonierat e cea legată de ziua de 9 mai. În primul rând, pentru că am moştenit această tradiţie din epoca sovietică, în al doilea rând, pentru că Republica Moldova are un spaţiu informaţional dominat de Federaţia Rusă“, susţine comentatorul politic.
Anatol Ţăranu este optimist afirmând că pe măsură ce Republica Moldova va deveni o ţară europeană, vom trece la tradiţia europeană de a marca pe 9 mai Ziua Europei. Sociologul Doru Petruţi îl contrazice, afirmând că este puţin probabil ca acest lucru să se petreacă „într-un orizont de timp foarte scurt“. „Vorbim despre generaţii care au nevoie să facă o serie de schimbări la nivel de mentalitate şi de informaţii. Nu uitaţi că Republica Moldova nu înseamnă doar Chişinău“, argumentează directorul Institutului de Marketing şi Sondaje IMAS.
Emisarul Kremlinului, la parada din Tiraspol
Vicepremierul rus Dmitri Rogozin (foto dreapta) a aterizat aseară la Chişinău, după care a plecat în regiunea separatistă. Reprezentantul special al preşedintelui Vladimir Putin a fost nevoit să zboare prin Bulgaria şi România, după ce Ucraina i-a interzis accesul. Astăzi el va participa la parada militară de 9 mai de la Tiraspol, aşa cum a făcut şi anul trecut.
Anterior, autorităţile moldovene i-au recomandat să se abţină de la această vizită necoordonată, pentru a nu tensiona situaţia în regiune. Convocat la Ministerul de Externe, ambasadorul rus Farit Muhametşin a explicat că vizita la Chişinău este una neoficială, iar însuşi Rogozin a scris pe Facebook că, „în pofida sfaturilor“, va veni să-i felicite pe veteranii ruşi din regiune cu ocazia victoriei asupra fascismului. Împreună cu liderul separatist Evgheni Şevciuk, Rogozin va inspecta şantierul unui liceu şi al Centrului mamei şi copilului din Tiraspol şi va participa la inaugurarea fabricii de beton. De asemenea, în centrul oraşului vor fi transmise patru troleibuze cumpărate din asistenţa rusească. În total, prin intermediul asociaţiei Uniunea Euroasiatică, Rusia finanţează construcţia a 12 obiective de menire socială în Transnistria şi a virat circa 5 miliarde de ruble ruseşti.
Ca şi acum un an, pe 9 mai Dmitri Rogozin va asista la parada din Piaţa Suvorov din Tiraspol, la care vor defila 1.887 de miliari. La „palatul republicii“ va susţine un concert cunoscutul cântăreţ rus Iosif Kobzon, care a fost anul trecut la Chişinău, iar seara în piaţă va evolua rockerul Veaceslav Butusov.