Tiraspolul califică eliberarea lui Kuzmiciov drept o victorie a justiţiei europene
0
Pretinsul minister de externe de la Tiraspol crede că eliberarea lui Maxim Kuzmiciov demonstrează caracterul neîntemeiat al dosarului deschis de autorităţile moldoveneşti.
Maxim Kuzmiciov a fost eliberat de justiţia elenă pe 1 decembrie 2015. În cadrul şedinţei de judecată, magistraţii eleni au decis să nu-l extrădeze pe Maxim Kuzmiciov Republicii Moldova. Colaboratorul miliţiei transnistrene a fost eliberat şi se află la Moscova.
Aşa-numitul minister de externe al Transnistriei mulţumeşte Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului al ONU şi preşedintelui actual al OSCE pentru eforturile depuse timp de patru luni şi jumătate pentru protejarea intereselor legale ale cetăţeanului Transnistriei şi eliberarea acestuia.
Aşa-zisul minister de externe de la Tiraspol declară că decizia instanţelor greceşti este una corectă şi demonstrează faptul că Kuzmiciov a fost deţinut din motive politice. „Considerăm că decizia independentă şi obiectivă luată de autorităţile Republicii Elene – leagănul tradiţiei democratice europene, membru al Uniunii Europene, demonstrează catacterul neîntemeiat, părtinitor şi lipsit de valoare juridică a dosarului deschis de autorităţile Republicii Moldova împotriva lui Maxim Kuzmiciov”, se menţionează în declaraţia instituţiei de la Tiraspol.
Potrivit Tiraspolului, instanţele greceşti ar fi ţinut cont de pledoaria apărării lui Kuzmiciov care a declarat că în cazul în care cetăţeanul transnistrean va fi extrădat Republicii Moldova, acesta va fi supus torturii şi tratamentelor denigrante.
Maxim Kuzmiciov a fost reţinut în luna iulie de autorităţile din Grecia într-un dosar deschis de autorităţile de la Chişinău care-l acuză de şantaj şi de crearea unei grupări criminale, după ce fusese anunţat în căutare internaţională. Deschiderea acestui dosar a trezit furia Tiraspolului, fostul „ministru de externe” Nina Ştanski transmiţând o scrisoare plină de ameninţări în adresa puterii de la Chişinău. În acelaşi timp, Evgheni Şevciuk susţinea că unul din principalele impedimente în calea soluţionării problemei transnistrene reprezintă dosarele deschise de autorităţile de la Chişinău împotriva reprezentanţilor puterii ilegale de la Tiraspol, cel mai revoltător în opinia sa fiind acuaţiile care i se aduc lui Maxim Kuzmiciov. Şevciuk a calificat reţinerea acestuia ca fiind un caz cu conotaţii politice.