Soacra lui Grigore Petrenco, anchetată într-un dosar penal la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grigore Petrenco, fost deputat comunis, l;iderul miscari "Antifa". FOTO: Adevarul
Grigore Petrenco, fost deputat comunis, l;iderul miscari "Antifa". FOTO: Adevarul

Fiscul de la Iaşi a descoperit nereguli la firma care aparţine soacrei lui Grigore Petrenco. Verificările au demonstrat că ar fi vorba despre o neachitare în bugetul de stat a sumei de 160.000 de lei, în condiţiile în care profitul net în 2013-2014 al societăţii înregistrată la Iaşi a fost de 60.000 de lei.

Banii nu au miros în politică pentru familia controversatului politician basarabean Grigore Petrenco, scrie Ziarul de Iaşi. 

Fostul deputat comunist Grigore Petrenco este vizat direct într-un dosar penal în care este implicată firma deţinută de soacra sa şi condusă de soţia lui, Lilia. Inspectorii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Iaşi au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor pentru posibile fapte de evaziune fiscală şi spălare de bani la societatea Atgaya. Potrivit informaţiilor publice, acţionar şi administrator al firmei este Svetlana Cotelnic (64 de ani), mama soţiei lui Grigore Petrenco, Lilia, care se ocupă efectiv de activitatea firmei distribuitoare de produse cosmetice pentru celebrul Atelier Make-Up Paris la Iaşi. Deşi el este un susţinător înverşunat al ideologiei comuniste, soţia lui a cunoscut succesul în afaceri la Iaşi, iar în 2014 şi-a dublat cifra de afaceri din anul precedent deşi nu a declarat că ar fi lucrat cu vreun angajat.

De unde au plecat suspiciunile

Rezultatele financiare aferente anului 2015 încă nu au fost făcute publice, însă din informaţiile „Ziarul de Iaşi” inspectorii fiscali au luat la puricat toată activitatea societăţii Atgaya de la înfiinţare şi până în vara anului 2015, verificând modul în care a fost declarată TVA aferentă tranzacţiilor derulate cu partenerii de afaceri. În urma inspecţiei fiscale, inspectorii au sesizat că firma soacrei liderului comunist Petrenco nu a declarat în totalitate TVA de plată, de unde a rezultat o „lipsă” la bugetul de stat de peste 160.000 lei, în condiţiile în care profitul net al societăţii în 2013-2014 a fost de 60.000 lei.

Din informaţiile „Ziarul de Iaşi”, Svetlana Cotelnic este acuzată de încălcarea art 9, alin. 1, lit a) şi b) privind faptele de evaziune fiscală, respectiv „ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile şi omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite