Românii, nişte bestii primitive şi ignorante care urăsc refugiaţii

Discuţia despre imigranţi este de esenţă totalitară: trebuie acceptaţi fără crâcnire, fără păreri, fără referiri la legislaţia europeană, la obligaţiile statelor membre UE, la interesul fiecărui stat etc. Imigranţii trebuie primiţi, iar cine nu acceptă teza aceasta primeşte rapid eticheta de habotnic ortodox naţionalist uşor retardat.

Românii sunt descrişi la grămadă drept o mulţime prost alcătuită, deformată de ipocrizie, creştini de suprafaţă incapabili să îşi ajute semenii, lipsiţi de milă şi compasiune, cotei laşi gata să lovească în semenii lor mai slabi. În realitate discuţia este purtată aiurea, fără să fie cunoscute câteva minime date istorice despre felul în care România a ştiut să trateze mai multe valuri de refugiaţi în secolul al XX-lea, înainte de a exista un sistem legislativ internaţional destinat protejării refugiaţilor.

La sfârşitul Primului Război Mondial au fost găzduiţi în România 30.000 de copiii aduşi din Austria, aflaţi în pericolul de a fi afectaţi tot restul vieţii de bolile asociate cu subnutriţia. România a primit cu braţele deschise copiii fostului inamic. Dezvăluirile recente din arhive făcute de istoricul Vadim Guzun arată că între 1918-1935 România a găzduit şi hrănit cam 100.000 de refugiaţi din Uniunea Sovietică, începând cu rămăşiţele armatelor alb-gardiste, victimele foametei create de Stalin pentru îngenucherea ucrainenilor şi încheind cu valurile de refugiaţi politici care treceau Nistrul pentru a scăpa de gloanţele comisarilor. În 1939 România a găzduit şi hrănit 60.000 de militari şi civili polonezi care altfel ar fi avut soarta celor ucişi de sovietici la Katyn sau căsăpiţi de nazişti prin lagăre. Nu mai are rost să amintesc de valurile de români refugiaţi dintr-o provincie într-alta, de schimburile de populaţie din Cadrilaterul cedat bulgarilor.

Românii au ajutat fără să crâcnească pe cei aflaţi în nevoie. Era vorba de vecini, de războaie şi evenimente pe care românii le înţelegeau prea bine, pentru că erau şi ei afectaţi. Nu era nevoie de stufoasele reguli europene sau de cine ştie ce tratate internaţionale, cei care aveau nevoie de ajutor l-au primit în România. 

Sunt sigur că şi în ziua de azi românii ar primi bine refugiaţi, de oriunde ar fi ei, indiferent de confesiune sau religie. Refugiaţi, nu imigranţi – există o diferenţă. De fapt discuţia este în jurul unui fenomen de colonizare: valul de imigranţi care a pătruns în Europa nu are nici cea mai mică intenţie să se întoarcă în ţările de origine.

A doua problemă ţine de respectarea regulilor şi angajamentelor europene. România a fost tratată cu severitate maximă, acum regulile sunt relaxate, atât de relaxate încât nu mai există. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: Europa se confruntă cu un val de colonişti care se stabilesc pe bătrânul continent în condiţiile în care ţările UE nu îşi mai respectă propriile reguli şi angajamente. În aceste condiţii cred că avem dreptul să ne apărăm interesele; nu este vorba despre lipsa compasiunii sau ipocrizie. Refugiaţii vin, sunt ajutaţi şi pleacă, în vreme ce coloniştii rămân.