Procurorii de la Kiev cer mandat de arestare pentru 40 de zile pe numele lui Veaceslav Platon VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procuratura Nr. 6 din Kiev a solicitat instanţei judecătoreşti miercuri, 27 iulie, mandat de arestare de 40 de zile pe numele omului de afaceri Veaceslav Platon. Avocaţii lui Platon susţin că acesta este reţinut ilegal.

Procurorul ucrainean Romania Oriniak a declarat că a fost înaintat un demers judecătorilor, pentru a fi eliberat un mandat de arestare temporar, pe numele omului de afaceri din Republica Moldova, scrie pressorg24.com

Ei şi-au motivat demersul prin faptul că au nevoie de timp până vor veni toate actele necesare de la procurorii din Chişinău, care ar demonstra vinovăţia lui Platon.

„Noi am depus demersul şi am transmis toate materialele necesare. Aşteptăm o decizie legală şi motivată a instanţei”, a afirmat procurorul.

De asemenea, procurorii susţin că dacă judecătorii vor da curs demersului, în acest timp, procurorii vor putea aştepta şi solicitarea de extrădare din partea autorităţilor de la Chişinău.

„Am solicitat 40 de zile, fiindcă nu este un proces simplu. Va dura ceva timp până Republica Moldova va pregăti documentele şi le va trimite, apoi până vor ajunge la Procuratura Generală de la Kiev”, a subliniat Oriniak.

Poziţia apărării

De cealaltă parte, avocatul lui Veaceslav Platon, Gleb Seghida, declară că clinetul său nu este vinovat şi se arată nedumerit de maniera în care a avut loc arestul, în centrul oraşului, lângă un centru de afaceri, în vizorul tututor trecătorilor.

Mai mult ca atât, avocatul spune că Platon ar deţine cetăţenia Ucrainei legal, din acest motiv nu poate fi extrădat. În plus, omul de afaceri din Moldova ar fi renunţat deja la cele două cetăţenii, a Federaţiei Ruse şi Moldovei.

Seghida susţine că Platon a părăsit Republica Moldova, deoarece viaţa lui era pusă în pericol. Totodată, el este convins de faptul că Platon deţine probe de importanţă internaţională împotriva guvernanţilor de la Chişinău.

Potrivit avocatului, şedinţa de judecată de miercuri, 27 iulie, a început la ora 15.00 şi a durat până la miezul nopţii. Şedinţa a fost închisă. Seghida subliniază că în cadrul acesteia nu s-a luat o decizie privind situaţia lui Platon, fiind amânată pentru ziua de joi, 28 iulie.

Avocatul menţionează că din cauza faptului că şedinţa a fost de lungă durată, la un moment dat, clientului său i s-a făcut rău, iar periodis leşina, fiind chemată ambulanţa.

În opinia lui avocaţilor, se încearcă de a influenţa decizia judecătorilor. El spune că în pofida faptului că şedinţa de judecată este una închisă, periodic intră şi iese consulul Republicii Moldova la Kiev, care ar primi instrucţiuni la telefon, informează oboztrevatel.com

Amintim că ex-deputatul veaceslav Platon a fost dat în urmărire naţională şi internaţională luni, 25 iulie. Tot în această zi a şi fost reţinut de ofiţerii Serviciului de Securitate din Ucraina şi procurori. 

El este învinuit în două dosare penale, spălare de bani şi delapidări de fonduri în proporţii deosebit de mari.

La rândul său, Platon a afirmat că în spatele acestor acţiuni ar sta prim-vicepreşedintele PD, Vlad Plahotniuc. Platon se declară nevinovat.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite