Primele măsuri ale lui Dodon preşedinte: a schimbat limba oficială a site-ului preşedinţiei din română în moldovenească FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Igor Dodon via Facebook
FOTO Igor Dodon via Facebook

Noul preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a schimbat limba oficială a site-ului Preşedinţiei din română în limba moldovenească.

În Constituţia Republicii Moldova, limba oficială de stat este declarată limba moldovenească. Un subiect care a creat polemici între politicienii de la Chişinău de la independenţă încoace

Curtea Constituţionala a încercat să pună punct acestor dezbateri la data de 5 decembrie 2013, atunci când printr-o hotărâre judecătorii Curţii au declarat limba de stat a Republicii Moldova - limba română. 

Magistraţii au concluzionat că limbile română şi moldovenească sunt identice, doar că judecătorii au decis să dea prioritate limbii române pe motiv că în Declaraţia de Independenţă este menţionată anume această limbă, ca urmare textul Declaraţiei de Independenţă ar avea prioritate asupra Constituţiei. 

Cu toate acestea, limba română încă nu a fost inclusă în Constituţie, chiar dacă CC a recomandat acest lucru, însă deputaţii nu au ajuns deocamdată la un consens.

Igor Dodon este recunoscut ca un adept al moldovenismului. Nu o dată a afirmat că în şcoli trebuie să fie studiată istoria Moldovei, că naţiunea este moldovenească şi limba la fel.

În acest sens, pe site-ul presedinte.md, la categoria biografia preşedintelui, Dodon a indicat că vorbeşte patru limbi: moldoveneasca, rusa, franceza şi engleza. 

bio dodon
presedinte md
image

Noul preşedinte ales al Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat vineri, 23 decembrie, la ceremonia de învestire a sa în funcţie. Dodon a preluat mandatul de la predecesorul său, Nicolae Timofti. „Poporul este suveranul acestei ţări, iar instituţiile statului, începând cu Parlamentul şi Guvernul, trebuie să fie în slujba cetăţenilor. Vă rog şi vă avertizez: trataţi foarte serios acest mesaj al poporului. În eventualitatea ignorării de către clasa politică de a scoate instituţiile statului de sub influenţa grupurilor de interese, voi acţiona în numele poporului, voi lupta alături de popor, voi readuce statul în slujba cetăţenilor. Statalitatea şi suveranitatea nu vor fi subiecte de discuţii. Eu, ca şi majoritatea absolută a cetăţenilor ţării noastre, vreau să-mi cresc copiii şi să făuresc într-o ţară independentă”, a menţionat Dodon, în discursul de după depunerea jurământului.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite