Primăria Chişinău analizează opţiunea de a reduce utilizarea telefoanelor în şcoli
0
Municipalitatea analizează opţiunea de a reduce utilizarea telefoanelor în şcoli şi în locurile de agrement din Chişinău. Cu reprezentanţii sectorului HoReCa este discutată propunerea de a oferi reduceri la meniul comandat celor care lasă telefoanele pe perioada aflării în local. Despre această iniţiativa a anunţat primarul Ion Ceban, pe reţelele se socializare.
„Am solicitat de la colegi gândirea şi elaborarea unor programe interactive pentru a motiva copiii, adolescenţii, tinerii să iasă din jocurile online, comunicarea din telefoane şi trecerea la interacţiunea reală, relaţiile dintre semeni, părinţi-copii, copii-profesori fiind foarte importantă pentru dezvoltarea multilaterală a acestora”, a declarat primarul, citat de IPN.
Direcţia Educaţie, împreună cu Centrul municipal de tineret, urmează să lanseze un concurs al ideilor. „Toate ideile, concepţiile şi soluţiile ingenioase” vor fi incluse într-un program municipal.
Ca şi opţiuni examinate, primarul a dat exemplul organizării excursiilor la diferite întreprinderi sau a lecţiilor în aer liber. Se propune comunicarea cu profesionişti din diferite domenii, acţiuni de dezvoltare personală şi alte activităţi de interes pentru tineri.
„Utilizarea îndelungată a gadgeturilor poate afecta starea emoţională şi nivelul de dezvoltare intelectuală al tuturor. Haideţi să alegem realitatea în schimbul lumii virtuale!”, este mesajul lui Ion Ceban.