Preşedinţia Republici Moldova denunţă la Procuratură înţelegerile de cartel pe piaţa de carburanţi
0
Preşedinţia a depus un denunţ la Procuratura Generală în privinţa înţelegerilor de cartel pe piaţa de carburanţi. Despre aceasta a anunţat pe pagina sa de Facebook, consilierul preşedintelui Maia Sandu în domeniul energetic, transmite IPN.
Potrivit lui Sergiu Tofilat, companiile petroliere nici nu se ruşinează să vorbească deschis despre coordonarea preţurilor, iar conducerea Consiliului Concurenţei „doarme”, exact cum a procedat conducerea BNM când a fost furat miliardul. „Încă în 2019 preşedintele Consiliului Concurenţei, Marcel Răducan, anunţa că deţin probe directe şi indirecte, că vor aplica sancţiuni, însă nu au întreprins nimic. Consecinţele acestui dezmăţ le simţim cu toţii la fiecare modificare de preţuri”, a declarat consilierul prezidenţial.
Denunţul va fi expediat Parlamentului împreună cu solicitarea să iniţieze o evaluare externă a activităţii Consiliului Concurenţei.
În opinia sa, schimbarea coordonată a preţurilor carburanţilor, cu încălcarea metodologiei, este imposibilă fără o coordonare prealabilă. Atât fixarea preţurilor, cât şi neglijenţa în serviciu sunt infracţiuni penale.
„Cerem Procuraturii Generale să investigheze acest caz şi să atragă la răspundere persoanele vinovate. Dacă au nevoie de ajutor, le sunt la dispoziţie”. Sergiu Tofilat a adăugat că, prima companie petrolieră care va recunoaşte înţelegerea de cartel poate beneficia de o reducere sau chiar scutire de amendă, conform politicii de clemenţă.
Acesta a atenţionat plenul Consiliului Concurenţei ca în decizia de sancţionare a petroliştilor să nu includă intenţionat formulări ce vor permite anularea deciziei în instanţa de judecată, ca petrolişti să scape de amenzi, aşa cum s-a întâmplat în 2011.
Scumpirile la carburanţi au începutul la mijlocul lunii decembrie şi au continuat în ianuarie. În februarie, staţiile PECO, de cel puţin trei ori, au afişat preţuri majorare. Din martie 2019, petroliştii stabilesc de sine stătător preţurile de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere, fără să depăşească rata de rentabilitate anuală de 10%.
Subiectul majorării preţurilor la carburanţi a fost discutat la penultima şedinţă a Consiliului Suprem de Securitate. Preşedintele Maia Sandu a precizat că soluţia pentru scumpirile consecutive, care se presupune că sunt acţiuni concertate, ar fi revenirea la preţurile plafon pentru combustibil.