Premii de 10.000 de lei pentru 13 oameni de cultură din Republica Moldova. Distincţie post-mortem pentru Titus Jucov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monica Babuc a dat citire celor 13 personalităţi care vor fi premiate în această seară FOTO: Ministerul Culturii
Monica Babuc a dat citire celor 13 personalităţi care vor fi premiate în această seară FOTO: Ministerul Culturii

Ministrul Monica Babuc a anunţat astăzi numele celor 13 personalităţi din cultură care vor fi premiate de Ministerul Culturii pentru meritele obţinute de către ei în 2013. Premiile vor fi înmânate la concertul dedicat Zilei Naţionale a Culturii, la Palatul Naţional „Nicolae Sulac“

Artiştii care s-au făcut remarcaţi în domeniul cinematografiei, teatrului, muzeografiei, literaturii sau picturii vor primi de la Ministerul Culturii câte 10.000 de lei. Numele lor au fost anunţate astăzi de către ministrul Culturii Monica Babuc, în cadrul unei conferinţe de presă.

Premiul pentru contribuţie remarcabilă în arta tetrală a fost oferit post-mortem maestrului Titus Jucov, regretatului director al teatrului de păpuşi „Licurici“. Au fost desemnaţi cu premii în literatură Leo Butnaru, pentru romanul „Lista Basarabeană. Copil la ruşi“ şi Editurii "Ştiinţa“ pentru colecţia de 16 volume „Bogdan Petriceicu Haşdeu. Scrieri“. dirijoarea Ilona Stepan şi cântăreţul Valentin Boghean au fost premiaţi pentru activitatea lor muzicală.

Andrei Tamazlâcaru va obţine premiul pentru contribuţie în domeniul patrimoniului cultural imaterial. Igor Cobileanski a luat premiul pentru cinematografie, iar pictorul Ilie Cojocaru a fost ales în categoria artă plastică. Pentru inovaţiile în biblioteconomie a fost remarcată Lidia Kulikovski, iar pentru merite în muzeografie şi patrimoniu cultural a fost desemnată Varvara Buzilă.

Au fost premiate şi criticului de teatru Angelina Roşca şi jurnalistei Irina Ropot pentru mediatizarea culturii, iar premiul Opera Omnia va fi oferit în acest an directorului Colegiului Naţional de Coregrafie, Iurii Gorşcov.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite