Premierul Iurie Leancă s-a întâlnit cu ambasadorii Germaniei şi Franţei la Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul moldovean Iurie Leancă s-a întâlnit cu ambasadorul Germaniei, Ulrike Knotz, şi cel al Franţei, Pascal Vagogne, ambii numiţi recent în funcţii. Şeful executivului a discutat cu ei despre agenda europeană a Republicii Moldova, transmite IPN.

În cadrul discuţiei cu diplomatul german, Iurie Leancă a scos în evidenţă trendul ascendent şi dinamica pozitivă a relaţiilor dintre Chişinău şi Berlin. „Sunt bucuros că Moldova nu mai este o „terra incognita” pentru oficialii germani. Relaţia bilaterală se dezvoltă. Mizăm pe atragerea investiţiilor germane în economia naţională”,a declarat premierul.

Ulrike Knotz a menţionat că numirea sa în funcţia de ambasador al Germaniei în Republica Moldova este un privilegiu, în condiţiile intensificării relaţiilor dintre cele două ţări, fapt demonstrat şi de vizitele oficialilor germani la Chişinău.

În discuţiile cu noul ambasador al Franţei, Pascal Vagogne, Iurie Leancă a subliniat că mizează mult pe experienţa personală a Excelenţei sale în apropierea celor două ţări, dar şi în fortificarea spiritului francofon în Moldova. La rândul său, diplomatul francez a remarcat că ţara sa este interesată de aprofundarea relaţiilor moldo-franceze şi susţinerea parcursului european al Republicii Moldova.

Ulrike Knotz şi-a început misiunea de ambasador al Republicii Federale Germania în Republica Moldova pe 20 august. Iar Pascal Vagogne şi-a prezentat scrisorile de acreditare preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, pe 17 septembrie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite