Premierul Chiril Gaburici, în căutarea încrederii la Bruxelles. Donald Tusk i-a transmis un mesaj
0
Chiril Gaburici s-a întâlnit cu Donald Tusk în cadrul vizitei oficiale pe care o întreprinde în capitala europeană.
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, apreciază pozitiv alegerea stabilă şi consistentă pro-europeană a Republicii Moldova. „În regiune, Republica Moldova este un exemplu de alegeri şi ambiţii pro-europene”, a subliniat Donald Tusk la briefingul de presă susţinut după întrevederea cu premierul Republicii Moldova, Chiril Gaburici, la Bruxelles, transmite IPN.
Premierul a spus că are onoarea să conducă un guvern pro-european şi că există un angajament puternic al autorităţilor moldoveneşti de a accelera reformele, astfel încât procesul de integrare europeană să ofere beneficii reale cetăţenilor ţării.
Şeful executivului de la Chişinău s-a referit şi la priorităţile guvernării - reforma în justiţie, combaterea corupţiei, asigurarea unui sistem bancar transparent, creşterea economică durabilă. Chiril Gaburici a precizat că monitorizarea din partea UE va fi la fel de importantă ca şi asistenţa oferită Moldovei pentru realizarea reformelor.
Premierul se află la Bruxelles în zilele de 26 şi 27 februarie. Aceasta este prima vizita oficială a lui Chiril Gaburici în străinătate, după învestirea în funcţia de prim-ministru.