Precizări MAEIE în legătură cu accidentul feroviar din Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin 23 persoane au murit, iar alte peste 50 au fost rănite marţi, în sudul Italiei, în urma unei coliziuni frontale între două trenuri, potrivit unui bilanţ anunţat de autorităţi. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene de la Chişinău menţine în continuare contactul cu autorităţile italiene în vederea clarificării dacă printre victime sunt sau nu cetăţeni ai Republicii Moldova, transmite IPN.

Autorităţile locale din Andria estimează că numărul victimelor va creşte, având în vedere starea gravă a răniţilor. În acest moment acţiunile autorităţilor italiene sunt îndreptate prioritar asupra acordării ajutorului necesar victimelor şi elucidării circumstanţelor producerii accidentului.

Ministerul de Externe menţine în continuare contactul cu autorităţile italiene şi va acorda asistenţa consulară de specialitate în caz de necesitate. Persoanele pot contacta Centrul de Apel al MAEIE de la Chişinău: 080090990 (apel gratuit); din străinătate: +373 22 788 722 sau Ambasada Republicii Moldova la Roma: + 39 06 47881022; Fax.: + 39 06 45677262; telefon de urgenţă: +39 3294421091; Email: roma@mfa.md.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite