Pe 23 martie stingem lumina, la „Ora Planetei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Republica Moldova participă pentru al cincilea an consecutiv
Republica Moldova participă pentru al cincilea an consecutiv

Potrivit Gas Union Fenosa, dacă toată populaţia Republicii Moldova ar stinge lumina între orele 20.30 şi 21.30, ar fi economisiţi 278.000 de kilowaţi.

În seara de 23 martie, stingem lumina pentru o oră, de „Ora Planetei“. Astfel, dacă vrei să participi la acest eveniment global, poţi să stingi lumina şi să deconectezi aparatele electrice şi electrocasnice de la sursa de electricitate, timp de 60 de minute, de la ora 20.30, la 21.30. 

Chişinăul participă la „Ora Planetei“ pentru cel de-al cincilea an consecutiv. Totodată, în Piaţa Marii Adunări Naţionale vor fi organizate concerte şi flash mob-uri, între ora 17.00 şi 20.30, relevă Info-Prim Neo. Astfel de evenimente vor mai avea loc, simultan, şi în alte oraşe din ţară.

Dacă de „Ora Planetei“ toţi locuitorii ar decupla dispozitivele electrice din priză şi ar stinge lumina, în Moldova ar fi economisiţi 278.000 de kilowaţi, pentru producerea cărora sunt consumate 86.800 de metri cubi de gaze naturale şi sunt eliberate în atmosferă 165 de tone de gaze cu efect de seră, informează Gas Natural Fenosa.  

Anul trecut, cu ocazia acestui eveniment, timp de 60 de minute a fost întrerupt iluminatul public de pe Bulevardul Ştefan Cel Mare, între străzile Mitropolit Bănulescu-Bodoni şi Puşkin, precum şi în mai multe instituţii publice, bănci şi sedii de companii.  

„Ora Planetei” este o acţiune simbolică, organizată pentru prima oară la Sydney. Chişinăul s-a alăturat acţiunii în 2008. Pe 23 martie peste 130 de ţări vor participa la această campanie. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite