Ofiţerii CNA au reţinut-o pe şefa Biroului de Probaţiune Ialoveni
0Şefa Biroului de Probaţiune Ialoveni a fost reţinută de ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), fiind bănuită de extorcare de bani de la un tânăr condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al CNA, condamnatul ar fi încălcat regimul de raportare la Biroul de probaţiune, iar femeia i-ar fi cerut bani pentru a nu solicita instituţiilor de drept încarcerarea acestuia. Potrivit denunţătorului, şefa biroului ar fi pretins de la el diferite sume în mod repetat. Tânărul susţine că i-a transmis iniţial 200 de euro, după care suma de 1.000 de lei, iar înainte de sărbători urma să-i mai dea încă 3000 de lei.
Pe marginea acestui caz a fost deschis un dosar penal pentru corupere pasivă. Pe 23 decembrie, funcţionara a fost reţinută în biroul de serviciu, după primirea a 3.000 de lei.
În prezent, şefa Biroului de probaţiune Ialoveni se află în custodia CNA pentru 72 de ore. Dacă va fi găsită vinovată, riscă până la 10 ani de închisoare, amendă şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pe un termen de 10 ani.