Ministrul Sănătăţii Andrei Usatâi şi directorul Camerei de Licenţiere Valentin Guznac figurează în trei dosare penale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei doi apar în dosare sunt anchetaţi pentru depăşirea atribuţiilor de lucru, neglijenţă în serviciu şi fals în acte după ce ar fi mijlocit obţinerea de 41 de licenţe ilegale pentru 78 de farmacii.

Ministrul Sănătăţii Andrei Usatâi şi directorul Camerei de Licenţiere Valentin Guznac urmează să fie cercetaţi în trei dosare penale deschise de Procuratura Anticorupţie, pentru depăşirea atribuţiilor de lucru, neglijenţă în serviciu şi fals în acte, după ce oficialul din Sănătate ar fi solicitat licenţierea mai multor agenţi economici care plănuiau să-şi deschidă farmacii, relevă zdg.md.

Potrivit deputatului liberal Gheorghe Brega, şeful Comisiei de anchetă privind examinarea situaţiei farmaceutice, care a sesizat Procuratura privind acest caz, ministrul Usatâi ar fi făcut demersuri pe lângă Camera de Licenţiere pentru derogări de la Legea 57 din 1 aprilie 1993 modificată în data de 1 aprilie 2011, cu referire la distanţa dintre farmacii. Astfel oficialul din Sănătate ar fi făcut rost de 41 de licenţe pentru 78 de farmacii încă neînfiinţate.

Potrivit aceleiaşi surse, cei doritori să-şi deschidă farmacii mergeau la Camera de Licenţiere care, în baza legii, îi refuza. Apoi mergeau la Ministerul Sănătăţii unde obţineau demersurile necesare semnate de către ministrul Usatâi. Cu aceste demersuri agenţii economici în cauză dădeau în judecată Camera de Licenţiere, câştigau procesele, iar instituţia perdantă nu mai contesta decizia judecătorească.

Astfel, pentru perfectarea actelor necesare obţinerii licenţelor reprezentanţii Ministerului Sănătăţii ar fi primit câte 5.000 de euro, iar cei de la Camera de Licenţiere ar fi încasta câte 2.000 de euro ca să închidă ochii.  

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite