Ministerul Educaţiei pregăteşte reguli şi mai dure pentru Bacalaureatul de la anul
0
În afară de camerele video, şefii din Educaţie se gândesc să instaleze în sesiunea din 2014 detectoare de metale. De asemenea, cei prinşi copiind la una dintre probe vor veni la examenele din anul următor. O altă noutate se referă la ridicarea pragului de promovare de la 25% la 30%.
Propunerile se regăsesc în noua metodologie de organizare a sesiunii de Bacalaureat, intrată ieri în dezbateri publice. În 2014, pe lângă camerele video, autorităţile vor să introducă în centrele de BAC detectoare de metale, cu care vor putea verifica candidaţii înainte, în timpul şi după scrierea probei, precum şi să instaleze sisteme de bruiaj al reţelelor mobile.
„Detectoarele vor fi utilizate în caz de suspiciuni. Spre exemplu, dacă elevul, imediat după ce vine de la veceu, începe să scrie cu o viteză uimitoare. Telefoanele mobile sunt de vină. Chiar dacă respondenţii semnează declaraţii pe proprie răspundere, mulţi fac abstracţie de ele. Am învăţat lecţia din sesiunea trecută“, a explicat viceministrul Educaţiei Igor Grosu.
Dacă eşti prins cu copiuţa odată, pici tot BAC-ul
Totodată, elevul care va fi prins copiind în timpul probei, va susţine repetat toate cele patru examene abia în sesiunea din următorul an. „În legislaţia naţională se vorbeşte despre examenul şi nu examenele de BAC. Noi le interperetăm ca o totalitate, ceea ce sper să-i descurajeze pe cei care îşi fac planuri diferite“, a mai adăugat ministrul adjunct de la Educaţie. De asemenea, dacă se vor descoperi fraude după eliberarea diplomei de BAC, ministerul va putea pedepsi candidatul inclusiv prin anularea documentului, apelând la instanţa de judecată.
Printre altele, baremul de notare va fi cunoscut din timp, astfel ca fiecare absolvent să ştie ce punctaj trebuie să acumuleze pentru a obţine o notă de trecere sau pentru a avea zece. Şi nu în ultimul rând, în 2014 se va reveni la pragul de trecere de 30% din punctajul maxim, nota cinci fiind apreciată cu 30 de puncte din test. Anul trecut, organizatorii au coborât acest prag la 25%, ţinând cont de regulile aspre introduse.
„Reformele demarate sunt binevenite. Suntem viitorul Moldovei şi nu ar trebui să ne facem ţara de ruşine“ - Radu Şarbei, elev la Liceul „Mircea Eliade“
O altă noutate se referă la anularea scutirii de BAC a olimpicilor. Liceenii cu locuri fruntaşe la olimpiadele naţionale vor trebui să susţină toate probele, şi doar medaliaţii olimpiadelor internaţionale se vor putea bucura de un 10 din oficiu.
„Este mai ieftin să te pregăteşti conştient“
Pe lângă noutăţile propuse de Ministerul Educaţiei, rămân valabile şi măsurile ce şi-au demonstrat eficienţa anul trecut. Cei care vor obţine note insuficiente în sesiunea de bază au şansa să repete proba în aceeaşi vară, iar notele nu se vor micşora în urma contestaţiilor. De asemenea, elevii îşi vor putea vedea lucrările scanate pe internet timp de 48 de ore de la încheierea probei.
„Prin aceste acţiuni dorim să desfăşurăm o evaluare corectă, care încurajează integritatea elevilor. Ei trebuie să înţeleagă că este mai ieftin şi mai comod să te pregăteşti conştient de examen, decât să recurgi la alte metode. Suntem în proces de dezbateri publice cu toţi cei interesaţi, aşteptăm sugestii, iar la mijlocul lunii noiembrie vom adopta varianta finală a regulamentului“, a adăugat Igor Grosu.
În timp ce autorităţile vor să schimbe regulile examenului pentru mai multă corectitudine, liceenii au păreri diferite. La Liceul „Mircea Eliade“ din Chişinău, câţiva dintre elevii din clasa a XII-a au primit liniştit vestea.
„Măsuri benefice pentru educaţie“
„Pe cei care au învăţat timp de 12 ani nu-i mai sperie nici detectorul de metale, nici camerele. Se tem doar cei care vor să copieze. Atâta timp cât deciziile luate de Ministerul Educaţiei nu vor încălca drepturile omului şi nu vor intimida pe nimeni, ele sunt binevenite“, crede Anastasia Gadja, care va da BAC-ul la vară. Colegul ei, Constantin Dascăl, spune că-i e puţin frică de noile măsuri, dar că acestea „sunt benefice pentru dezvoltarea şi fortificarea sistemului de învăţământ“.
„Unele măsuri pe care vrea să le adopte Ministerul Educaţiei încalcă spaţiul personal. Schimbările trebuie să se facă cu măsură“ - Dumitru Gumeniţă, elev la Liceul „Mircea Eliade“
Grigore Vasilache, managerul instituţiei, consideră că aparatele de bruiaj sunt suficiente pentru a lichida şpăgile. „Până la urmă, copiii se vor conforma. Ei trebuie să demonstreze cunoştinţe, dar nu ingeniozitatea la copiat“, susţine Grigore Vasilache.
Unii văd în Maia Sandu un „duşman“
La Liceul Teoretic „Minerva“ din Capitală, unde şi managerii au fost surprinşi de metodologia propusă, elevii s-au arătat ostili faţă de reforme. „Mi se pare că BAC-ul ar trebui anulat şi introduse examene de admitere la universitate. Asta ar diminua şi numărul de studenţi care au ajuns la facultate cu note «umflate»“, comentează indignată eleva clasei a XII-a Marcela Ţurcanu. „Cred că foarte mulţi elevi nu o plac pe Maia Sandu. Nu se poate schimba totul dintr-o dată, mai ales atât de drastic“, explică absolventa.
„Toţi se panichează degeaba. Bacalaureatul e o treaptă firească a vieţii, ca oricare examen“ - Marcel Teleucă, profesor de matematică
Profesorul de matematică Marcel Teleucă, care pregăteşte lotul olimpic al ţării, este însă amuzat de frica elevilor. „Se panichează degeaba. Bacalaureatul e o treaptă firească a vieţii, ca oricare examen. Demult trebuia schimbat ceva în sistemul de învăţământ, pentru că era o dezordine provocată nu atât de elevi şi profesori, cât de toleranţa autorităţilor“, e de părere dascălul. Îl susţine şi şeful Direcţiei Învăţământ Glodeni, Tudor Căsăuţan. „Sunt modificări obiective, examenul este examen. Nicăieri în lume nu se plăteşte pentru ca elevul să nu cunoască. Numai la noi se plăteşte pentru ca elevul să poată copia“, spune oficialul.
Pe semestru media 8, BAC-ul scris de 5
În sesiunea de bacalaureat 2013 a fost atestată cea mai mică rată de promovare a examenului din toată perioada de organizare a acestuia în Republica Moldova – 68,28%. Acum trei ani, aceasta era de 96,08%. Cel mai bun rezultat din liceele teoretice s-a atestat în raionul Bender (95,16%), iar cel mai prost elevii au scris BAC-ul la Briceni, unde au trecut doar 58,91%. La Chişinău, 77,02% au promovat examenele.
La colegii, cel mai bine s-au prezentat elevii de la Colegiul Pedagogic „Alexandru cel Bun“ de la Călăraşi (90,9%). Cu mult sub rata oficială pe republică s-a situat Colegiul de Management, Economie şi Drept din Chişinău unde au trecut proba doar 13,46%. S-a văzut o discrepanţă între mediile elevilor pe anii de liceu şi mediile de la BAC. Dacă o medie mai mare de 8 pentru anii de studii au avut-o 41,7% din elevi, atunci aceeaşi notă la examenul de bacalaureat au avut-o doar 7,8%. La fel, în sate elevii au luat note mai bune la BAC decât în oraşe.