Mesajul lui Dorin Chirtoacă de Hramul Oraşului: „Astăzi, Chişinăul face puterea!”
0Edilul Capitalei, Dorin Chirtoacă, le-a urat chişinăuienilor sănătate şi putere, i-a servit cu vin şi le-a promis un viitor mai bun de Hramul Oraşului. Nu a scăpat însă de lamentările oamenilor care i s-au plâns de viaţa grea pe care o duc.
De îndată ce primarul şi-a făcut apariţia în scuarul Catedralei, acolo unde a participat la inaugurarea festivă a Hramului oraşului Chişinău, oamenii au început să i se plângă. „Eu vă zic bună dimineaţa, iar voi…”, a replicat primarul. „Noi trecem printr-o cumpănă. Dacă o depăşim vom reuşi să avem un viitor bun. Credeţi-mă, văd nişte lucruri în faţă, văd ca vom trece printr-o perioadă de purificare, astfel încât să ne facem loc în Uniunea Europeană”, a spus Chirtoacă. El a vorbit şi despre furtul din sistemul bancar.
„Când o să vedem lista celor care au furat ne vom da seama cine şi cât trebuie să raspundă pentru ce a facut”, a menţionat el.
Dorin Chirtoacă a prezentat şi delegaţiile venite din România, Rusia, Ucraina, Finlanda şi Elveţia. Invitaţii speciali au încercat să vorbească în limba română şi le-au urat chişinăuienilor numai bine. Delegaţia din Elveţia a remarcat că Moldova şi Elveţia au multe în comun, că oraşul Chişinău este unul „extraordinar, verde şi cu oameni foarte simpatici”. Elveţienii mai cred că în Republica Moldova se face ciocolată şi brânză foarte bună, dar şi că există multe bănci, „chiar mai multe decât în Elveţia”.
Delegaţii străine din România, Ucraina, Elveţia şi Finlanda sosesc de Hram la Chişinău
„Chişinăul ne uneşte astăzi pe noi toţi. Chişinăul face astăzi puterea! Să fie într-un ceas bun”, şi-a încheiat mesajul edilul capitalei. La final, acesta a dat cep unui butoi cu vin fabricat în această toamnă şi a servit chişinăuienii.