Medicii, speriaţi de minister cu o nouă autorizare la fiecare cinci ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Specialiştii medicali se plâng de prevederile noului proiect prin care Ministerul Sănătăţii din Republica Moldova îi va certifica din cinci în cinci ani chiar dacă activitatea lor este examinată periodic şi în prezent

Medicii ar putea fi reautorizaţi de Ministerul Sănătăţii o dată la cinci ani. Astfel, autorităţile vor să vadă dacă specialiştii din spitale, indiferent de vechime, n-au abandonat ramura medicală pentru care sunt pregătiţi, nu au fost penalizaţi în urma reclamaţiilor venite din partea pacienţilor şi dacă respectă standardele etice.
Toate prevederile fac parte din proiectul unui nou regulament cu privire la autorizarea activităţii medico-sanitare şi farmaceutice. Astfel, pentru a obţine autorizaţie, cadrele medicale vor trebui să aducă la minister certificatele pentru specializările desfăşurate, pontajul cu numărul de ore lucrate, o adeverinţă de la centrul unde-şi desfăşoară activitatea şi un certificat de sănătate. Oficialii din Sănătate spun că prin acest proiect se doreşte crearea unei evidenţe clare a tuturor medicilor. Totodată, acesta va fi şi un filtru pentru a curăţa sistemul de doctori mediocri sau care au fost implicaţi în cazuri de malpraxis.  

Specialiştii medicali sunt reticenţi însă cu privire la eficienţa demersului. „La fiecare cinci ani dăm examene la comisia de atestare. Se verifică ce-am făcut în ultimii ani şi la ce specializări am mers. Dacă se face o autorizare suplimentară, se creează o birocraţie ce nu ajută nimănui. Ce-mi pot face? Îmi vor anula diploma?“, este nedumerit medicul Ion Chiriac, care de peste 30 de ani lucrează ca endoscopist. „Acum îmi pregătesc teza de doctor în ştiinţe medicale. Sunt medici care au lucrări ştiinţifice publicate, zeci de ani de experienţă şi pe care nu-i poţi lăsa fără autorizaţie“, spune şi neurologul Eugen Cuneţchi.
Pentru medicul ORL Nicolae Buracovschi de la Spitalul Clinic Republican, proiectul Ministerului Sănătăţii nu face decât să le dea un motiv în plus medicilor tineri să plece peste hotare. „Săptămânal avem conferinţe clinice, unde discutăm procedurile din punct de vedere ştiinţific. De trei-patru ori pe an merg la stagii de perfecţionare, pe cont propriu. Eu am 53 de ani, nu mă mai duc nicăieri, dar pe tinerii medici de la noi asta nu-i ajută cu nimic să rămână în ţară“, precizează specialistul.

MEDICII REZIDENŢI PRIMESC MAI REPEDE CERTIFICATUL

Potrivit lui Gheorghe Ţurcanu, coordonator de programe la Centrul de Politici şi Analize în Sănătate (PAS), dacă va fi aprobată noua formă de autorizare, nicio instituţie medicală nu va mai putea face angajări fără acest certificat. Totodată, medicii care au luat cu brio rezidenţiatul primesc automat certificatul. „Ministerul se asigură că profesioniştii din sistem corespund standardelor de calitate. E hârtie pentru hârtie, dar toate aceste acte nu sunt unificate într-un singur document. O altă latură negativă e că lista medicilor autorizaţi va fi publicată o dată pe an. Nu-i corect. Lista trebuie să fie disponibilă permanent, cum e la notarii publici sau la avocaţi“, susţine el.

„NU-I CORECT CA MINISTERUL  SĂ OFERE AUTORIZAŢII“

În Parlament însă iniţiativa e privită cu rezerve. „Nu sunt de acord cu proiectul. Nu-i corect ca ministerul să ofere autorizaţii. Nu aceasta e funcţia Ministerului Sănătăţii. Oriunde în lume acest lucru e făcut de uniunile profesionale. Acum proiectul trebuie să treacă de Guvern, iar apoi va ajunge şi-n Parlament şi vom mai vedea“, declară deputatul Vladimir Hotineanu, şeful Comisiei protecţie socială, sănătate şi familie.
„Săptămâna aceasta am vorbit cu medicii din raioane. Toată lumea se revoltă fiindcă toţi percep această atestare drept încă un mod al ministerului de a-i pune pe drumuri“, afirmă şi deputatul Valentina Stratan.
Şefii de la Ministerul Sănătăţii n-au răspus ieri apelurilor noastre telefonice pentru a comenta temerile medicilor şi deputaţilor.

Venituri duble pentru rezidenţi

Medicii rezidenţi vor fi remuneraţi dublu, chiar din acest an, a promis ministrul Sănătăţii, fără a spune de când anume. Andrei Usatâi a precizat la o emisiune televizată că rezidenţii îşi vor primi banii din două surse. „Astăzi medicii rezidenţi primesc burse de la universitate, de 1.200 de lei. Ministerul vrea să fie angajaţi ai spitalelor în care activează, cu un salariu tot de 1.200 de lei, ceea ce duce la dublarea venitului“, a explicat Gheorghe Ţurcanu, coordonator de proiecte la PAS. În prezent cea mai lungă perioadă de rezidenţiat e de cinci ani, pentru neurochirurgi.

Parteneriat fără studiu de fezabilitate

Oamenii cu insuficienţe renale s-ar putea trata într-un centru particular, după ce Ministerul Sănătăţii a pregătit un proiect de parteneriat public-privat prin ce prevede transferarea serviciului de hemodializă de la stat către un singur agent economic pe un termen de 25 de ani.

Potrivit specialiştilor, acest demers nu are la bază niciun studiu de fezabilitate, iar pacienţii cu afecţiuni renale ar putea fi puşi inutil pe drumuri. „Din datele noastre, în ţară sunt 1.600-2.000 de oameni care au nevoie de hemodializă. Ministerul Sănătăţii se aventurează în acţiuni riscante, fiindcă nu a făcut niciun studiu. Dacă făcea, ar fi ştiut dacă are nevoie de un partener privat naţional sau mai mulţi regionali, dar şi ce povară financiară va suporta Compania Naţională de Asigurări în Medicină“, a spus Andrei Mecineanu, coordonator de programe la Centrul de Politici şi Analize în Sănătate.
Pe de altă parte, deputatul Valentina Stratan, membră a Comisiei protecţie socială, sănătate şi familie, e de părere că prin căutarea unui singur partener privat, ministerul nu asigură şi o alternativă pentru pacienţii care au nevoie de hemodializă. „Dacă dăm aceste servicii pe mâna privatului, iar CNAM întârzie finanţele pentru instituţiile particulare, pacientul va avea de suferit. Dacă privatul dă faliment, unde merg pacienţii? Neavând un studiu de fezabilitate, nu ştim care sunt costurile acestui parteneriat“, susţine parlamentarul.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite